Google+
Home » Sanatate » Cenzură fără precedent la Spitalul „Beldiman”: pumnul în gură, inclusiv purtătorului de cuvânt!

Cenzură fără precedent la Spitalul „Beldiman”: pumnul în gură, inclusiv purtătorului de cuvânt!

de Mihaela NICULESCU

Situație incredibilă la Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad, unde conducerea i-a interzis purtătorului de cuvânt să ofere informații ziariștilor în afara orelor de program al unității, în condițiile în care acesta s-a oferit să-i sprijine pe jurnaliști cu informații la orice oră fiindcă a înțeles că presa nu funcționează conform programului diverselor instituții.

Cu toate că Adrian Gheorghiu a fost numit purtător de cuvânt al spitalului bârlădean, anul trecut, de către noul manager Daniela Borș, aceasta nu acceptă ca Gheorghiu să dea informații presei în orice moment al zilei.

Criticat de o parte a presei pentru că nu mai vrea să furnizeze informații după terminarea programului, Adrian Gheorghiu s-a apărat explicând că nu este decizia lui. Purtătorul de cuvânt a explicat că a solicitat săptămâna trecută, în scris, managerului să accepte să ofere presei relații și după ora 15.30 în timpul săptămânii, dar și în weekend, ori de câte ori este solicitat. A prezentat în adresă faptul că nu dorește să fie remunerat pentru această activitate, putând lucra și de acasă, așa cum prevede codul muncii.

Nu a primit răspuns în scris, ci doar verbal, Daniela Borș spunându-i că nu este de acord. Ieri, Adrian Gheorghiu a făcut o nouă adresă managerului, pe care a înregistrat-o la secretariatul instituției și așteaptă să primească răspuns.

Până în 2010, Gheorghiu a fost locțiitorul purtătorului de cuvânt, de relația cu presa se ocupându-se în principal directorul medical, dr. Gabriela Daniș. Din octombrie 2017, Gheorghiu a fost numit responsabil cu relația cu presa, adică purtător de cuvânt. În vreme ce în alte spitale din alte localități, e adevărat, mult mai civilizate, managerul este cel care oferă cele mai multe relații presei, la Bârlad purtătorul de cuvânt este împiedicat să își respecte fișa postului, de multe ori fiind împiedicat să ofere informații de larg interes public, dar mai ales informații care țin de bucătăria internă a spitalului municipal.

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: