Google+
Home » Invatamant » Curs festiv la Liceul ”Emil Racoviță” Vaslui

Curs festiv la Liceul ”Emil Racoviță” Vaslui

Cei peste 200 de absolvenți ai promoției 2014 – 2018 de la Liceul Teoretic “Emil Racoviță” au primit ieri diploma de absolvire, în cadrul unui curs festiv. Diriginții lor au strigat catalogul pentru ultima dată și fiecare șef de clasă a transmis mesaje emoționante către profesorii, diriginții, părinții și colegi lor.

Evenimentul, la care au participat profesori, elevi din clasele mai mici, precum și părinții absolvenților, s-a desfășurat la Casa de Cultură “Constantin Tănase” Vaslui. Pe parcursul a două ore, cele opt clase absolvente au fost prezentate prin filmulețe realizate de elevi, cu amintiri de-a lungul celor patru ani de liceu.

La eveniment au participat și prefectul Eduard Andrei Popica și subprefectul Mircea Gologan, care au răspuns invitației conducerii Liceului Teoretic “Emil Racoviță”.

”Dragi absolvenți, îmi face o deosebită plăcere să fiu astăzi alături de voi, într-un moment frumos, încărcat de emoție. În urmă cu ceva ani trăiam și eu aceleași emoții ca voi, absolvind Liceul ”Emil Racoviță”. Sunt mândru că locuiesc în Vaslui, că sunt cetățean al acestui județ și că am fost elev al unui liceu de renume din Vaslui. Fiți mândri că sunteți absolvenții Liceului Teoretic ”Emil Racoviță”. Felicit pe toți absolvenții și vă urez succes la examenul de bacalaureat!”, a spus prefectul Popica.

De asemenea, a ținut să spună câteva cuvinte și subprefectul Mircea Gologan: ”Mă încearcă emoții, mai ales că de Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” ne leagă și un parteneriat încheiat cu Instituția Prefectului. Țin să precizez că în momentul când am fost numit în această funcție, prima prezență la deschiderea unui an școlar a fost la acest liceu, când voi erați în clasa a IX-a. Sunteți o promoție care faceți cinste școlii vasluiene. Succes și să aveți încredere în voi!”. (G.P)

Comments

comments

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: