Google+
Home » Invatamant » Prima ediție a concursului regional de cros de la Bârlad „Cel mai bun alergător”, o reușită. Iată câștigătorii!

Prima ediție a concursului regional de cros de la Bârlad „Cel mai bun alergător”, o reușită. Iată câștigătorii!

de Mihaela NICULESCU

Peste 200 de elevi calificați la a doua etapă a concursului regional „Cel mai bun alergător” s-au adunat sâmbăta trecută la linia de start în Grădina Publică din Bârlad. Cele mai multe locuri pe podium au fost obținute de elevi ai unor școli din județ.

Crosul, care face parte din cadrul proiectului „Sportul nu are limite”, inițiat de profesoara Carmen Bighiu de la Școala „Episcop Iacov Antonovici” din Bârlad, s-a desfășurat pe mai multe categorii de vârstă, fete și băieți. Cei mai buni alergători, care au ocupat un loc pe podium, au primit câte o medalie, o diplomă și câte un tricou din partea Direcției Județene de Tineret și Sport Vaslui și a CARP Bârlad. De asemenea, toți participanții au primit dulciuri și apă plată.

La prima ediție a concursului „Cel mai bun alergător” au participat elevi din județe ale Moldovei (Galați, Vrancea, Brăila, Iași, Bacău) dar și din Teleorman. Județul nostru a fost reprezentat de elevi de la Școala Gimnazială Ciocani, Școala Generală nr. 1 Sălceni, Școala „Ștefan cel Mare” Vaslui și de la școlile bârlădene „Principesa Elena Bibescu”, „Episcop Iacov Antonovici” și „Stroe Belloescu”.

La categoria 7-8 ani, fete, pe locul I s-a clasat Isabela Rățoi, de la Școala Gimnazială Scobinți (Iași), Ciobanu Cristina de la Școala „Stroe S. Belloescu” a câștigat locul II, iar locul III a fost ocupat de Delia Pavăl, de la Școala Gimnazială „Teodor Medeleanu” din Ciocani. Trei mențiuni au ajuns la Ștefania Grigoriu, de la Școala „Episcop Iacov Antonovici”, Laura Negru, de la Școala „Stroe S. Belloescu”, Valentina Mocanu, de la Școala Gimnazială „Principesa Elena Bibescu” din Bârlad. Premiul special la această categorie a fost obținut de Alexa Constantinescu și Ioana Iftene, ambele eleve la Școala „Episcop Iacov Antonovici” din Bârlad.

La categoria 7-8 ani, băieți, toate locurile de pe podium au fost câștigate de elevi ai Școlii „Episcop Iacov Antonovici”. David Pricop s-a clasat pe locul I, Nicole Călin pe locul II, iar David Violeț, pe locul III.

La categoria 9 -10 ani, fete, locul I a fost atribuit Iasminei Gheorghiu, de la Școala „Principesa Elena Bibescu” din Bârlad, locul II a fost câștigat de Maria Iftene, de la Școala Gimnazială Scobinți (Iași) și locul III de Aida Sandu, de la Școala Gimnazială nr. 1 Sălceni (Vaslui).

La categoria 9 – 10 ani, băieți, Neculai Chirilă, de la Școala din Scobinți (Iași), a obținut locul I, Alexandru Ciurea, de la Școala „Episcop Iacov Antonovici”, locul II, iar Gabriel Mihăilă, de la Școala Gimnazială nr. 1 Sălceni, locul III.

La categoria 11 – 12 ani, fete, a urcat pe primul loc al podiumului Iulia Pavăl, de la Școala „Teodor Medeleanu” Ciocani. Maria Bucătariu, de la Școala din Scobinți (Iași), s-a clasat pe locul II, iar locul III a fost câștigat de Alexandra Mihăilă, de la Școala Gimnazială nr. 1 Sălceni (Vaslui).

La categoria 11 – 12 ani, băieți, locul I a fost ocupat de Dragoș Năstasă, de la Școala „Episcop Iacov Antonovici” din Bârlad, locul II a revenit lui Ștefan Roșca, de la aceeași școală, iar locul III, lui Adrian Rusu, de la Școala nr. 1 Sălceni.

La ultima categorie, 13 – 14 ani, fete, locul I a fost adjudecat de Raluca Cuss, de la Școala „Episcop Iacov Antonovici”, locul II a revenit Mădălinei Pavăl, de la Școala „Teodor Medeleanu” din Ciocani, iar locul III a fost ocupat de Paula Crețu, de la aceeași școală.

La categoria 13 – 14 ani, băieți, pe primul loc s-a clasat Denis Totoi, de la Școala Gimnazială nr. 1 Sălceni, pe locul doi a fost Vlăduț Luca, de la Școala Gimnazială Scobinți (Iași), iar locul trei a revenit lui Marius Ciocan, de la Școala nr. 1 Sălceni (Vaslui).

Organizatorii au oferit, de asemenea, mențiuni și premii speciale copiilor cu o prestație bună.

„A fost o competiție reușită, pe care am încercat să o organizăm cât mai bine, iar elevii din clasele I – VIII prezenți la cros au fost într-o formă destul de bună. Concursul «Cel mai bun alergător» face arte din proiectul național «Sportul nu are limite», aprobat de Ministerul Educației Naționale, și a fost conceput ca o modalitate de cooperare în vederea realizării unor activități extracurriculare comune școlilor participante. Prin acest eveniment sportiv s-a urmărit formarea la copii a unor deprinderi motrice, dezvoltarea condiției fizice, întărirea sănătății prin sporirea capacității de efort, dezvoltarea capacităților de comunicare și socializare a elevilor, dar și dezvoltarea gustului pentru competiții și a spiritului de fair play”, a declarat profesoara Carmen Bighiu, inițiatoarea proiectului, cea care a coordonat concursul alături de profesorii Lucian Stoica și Mariana Florescu.

Comments

comments

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: