Google+
Home » Justitie » Polițiștii de la Rutieră au scos pistoalele radar pentru șoferii indisciplinați în trafic

Polițiștii de la Rutieră au scos pistoalele radar pentru șoferii indisciplinați în trafic

Primul pistol radar al Poliției Județene Vaslui a fost folosit, miercuri, în premieră, pe un drum național din județul nostru. Paradoxal, o primă victimă a polițiștilor de la rutieră a fost un tânăr care a depășit pe linie continuă chiar sub privirea agenților care testau noul aparat pus la dispoziție de către autoritățile centrale ale Ministerului Afacerilor Interne.

Viața șoferilor din județul nostru se complică pe viitor. Și asta după ce polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au pus în funcțiune primul ”radar pistol” cu care a fost dotată poliția vasluiană. Noul aparat va fi folosit în special pe arterele naționale și europene din județ.

Ne dorim ca noul aparat radar să constituie, de fapt, un factor de prevenire, având în vedere că viteza reprezintă una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave. Datorită specificațiilor tehnice, aparatul radar poate funcționa inclusiv pe timpul condițiilor meteorologice nefavorabile cât și pe timpul nopții”, ne-a declarat șeful Serviciului Rutier din cadrul Poliției Județene Vaslui, Sergiu Anton.

Primul pistol radar cu care au fost dotați polițiștii vasluieni va înregistra orice contravenție a șoferilor care încalcă legea rutieră. Distanța până la care vor putea fi înregistrați conducătorii auto este de până la 1.200 de metri. (Ionuț PREDA)

Comments

comments

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: