Home / Social / Marcela, echipa ta de jurnaliști nu te va uita niciodată!

Marcela, echipa ta de jurnaliști nu te va uita niciodată!

Marcela Donciu

Nu se poate vorbi de o presa bârlădeană post-decembristă fără a o așeza în capul listei de jurnaliști pe Marcela Donciu, cea care luni, 28 mai, la vârsta de 57 de ani, a plecat corespondent special printre îngeri.

Ea a marcat kilometrul zero al presei locale de după ’90. Vorbim de jurnalismul de tip cotidian, cu știri din toate domeniile, documentate profesionist, după rigorile gazetărești.

În 1996, odată cu lansarea ziarului Monitorul de Vaslui, a apărut la Bârlad și prima echipă de jurnaliști coerentă și omogenă, meritul acestor atribute fiind al Marcelei Donciu. Ea este cea care a format-o, a instruit-o, a familiarizat-o cu ABC-ul gazetăresc: Simona Mihăilă, Mihai Vasile, Răzvan Călin, Carmen Pârvu, Mihai Octavian, Doina Rîpă, Laura Husaru, Ghighi Neamțu. Cu excepția celui din urmă, plecat și el să numere stele – niciunul nu poate vorbi de începuturile sale în presă fără a pomeni de Marcela. Pe lângă ziariști, în redacție se mai aflau agenți de mică și de mare publicitate, fotograf, secretară, tehnoredactor, agent de difuzare presă etc. Întregul colectiv era coordonat de Marcela Donciu.

 

Simona Mihăilă, jurnalist

”În urmă cu 22 de ani (iulie ’96), când am pășit ca speriată de bombe pragul redacției din cel mai înalt bloc turn din Bârlad, Marcela Donciu era un nume consacrat în întreg județul Vaslui. Un munte de energie într-o mână de om. Era tunsă băiețește, purta genți mari, din care nu lipseau

agenda, pixul, reportofonul și pachetul de țigări. Mesteca permanent gumă. Chiar și când vorbea, mărea pauza dintre cuvinte

Simona Mihăilă

pentru a mesteca, mărunt, des, nervos. Tot timpul m-am întrebat dacă atunci când se oprește din mestecat, Marcela se oprește și din gândit. Cele două acțiuni păreau într-o relație de interdependență. Cafeaua și țigara erau, de asemenea, nelipsite, așa cum erau și pentru noi.

Cu niște excepții, nu cred să fi existat vreo ședință de sumar de la care Marcela să fi absentat. Mărturisesc vinovată: aș fi vrut să lipsească mai des. Ca niște copii iresponsabili ce eram, tare am fi vrut să ne distrăm mai mult decât să muncim! Dar cu zbirul de Marcela Donciu, nu se putea. Ne ținea sub control doar din privire, iar dacă privirea mai era însoțită și de șfichiul usturător al vorbelor, simțeai instantaneu nevoia unui concediu medical. Pentru că, deși erau anii în care concurența în domeniu nu exista în județul Vaslui, Marcela nu uita nicio clipă că rolul ei este de a ne transforma în niște performeri. În acest demers nu era loc de ”hăhăială”, de glume puerile, de relaxare. Nu exista riscul ca o informație să apară într-o publicație concurentă, însă dacă aveai ghinionul ca Marcela să o afle înaintea ta, se purta de ca și cum ai fi pierdut știrea. Ca si cum pierdusem competiția cu marile publicații ale lumii. Și nu ne era cald deloc…

De la ea am învățat ”cum să”. Nu se limita la teorie. Te lua de mână și mergea cu tine pe teren. Auzeai cu urechile tale cum se pun întrebările, aflând astfel și cum nu se pun. Dacă ne trezeam cu ușa trântită în nas, Marcela îți amintea că a fost inventată fereastra, iar dacă se întâmpla ca funcționarul să ne refuze dreptul la informare, bătăioasa noastră șefă avea reteta perfectă: îl făcea ”vedetă” la ziar într-o așa manieră încât respectivul îți devenea, de a doua zi, cea mai credibilă sursă de informații.

Marcela Donciu cunoștea pe toată lumea și toată lumea o cunoștea pe ea. Știa Bârladul pe de rost, din toate punctele de vedere, știa o mulțime de oameni importanți cu secretele lor cu tot. Îi plăceau dedesubturile, picanteriile pe care le asculta doar, fără a le dezvălui vreodată. De altfel, era interesată de orice fel de informație, aparent nefolositoare (mai târziu, la rândul nostru, am înțeles și de ce). Categoric, nu te întrerupea atunci când îi vorbeai, indiferent câte prostii îndrugai. Dacă vreunul dintre noi a plictisit-o, nu am aflat niciodată. Te privea răbdătoare pe sub sprâncene, cu ochii ei mari și luminoși. Și, invariabil, mestecând gumă.

Nu am devenit niciodată prietene, în sensul că nu ne-am făcut confidențe. Doar ne-am studiat atent și precaut una pe cealaltă, îndeajuns cât să ne evaluăm corect. În ce mă privește, suficient cât să-mi dau seama câtă încredere a avut în mine de mi-a încredințat două domenii considerate de ziariști drept cele mai grele: administrația publică locală și politicul. Deși atunci mi s-a părut tortură, mai târziu am înțeles că m-a forțat să-mi depășesc limitele. În ce o privește, suficient cât să nu reușească să-și mențină masca de om dur. Uneori, Marcela o lăsa jos. Și atunci o făcea pentru a sări în ajutorul cuiva. Cu toate armele!

Mihai Vasile

Cu măsură și doar la ocazii speciale, îi plăceau chefurile, veselia, distracția. Nu era sufletul petrecerii, dar se bucura cu sinceritate privindu-ne pe noi. Așa am petrecut revelioane, zile de naștere, onomastice. Nu se simțea confortabil pozând, drept pentru care în fața aparatului foto fie întorcea spatele, fie se maimuțărea (așa cum apare în fotografia de grup făcută de ziua ei, pe 3 februarie 1997)”.

 

Mihai Vasile, jurnalist

”Marcela Donciu a pus piatra de temelie a presei moderne bârlădene. Era o profesionistă. Ca șef de echipă, intuia perfect potențialul fiecăruia și punea omul exact acolo unde acesta avea puterea să strălucească. Acest lucru a fost admirabil la ea, ca și faptul că era o generoasă. Era o altruistă, în ciuda durității sale fals afișate”.

Razvan Calin

 

Răzvan Călin, jurnalist

”Marcela Donciu e omul sub bagheta căruia mi-am inceput cariera de jurnalist. Primii pasi in presa ea mi i-a vegheat. A crezut în mine și mi-a spus ca as avea potential sa urmez o cariera in domeniu. Ceea ce am și făcut. Dumnezeu să o ierte!” .

 

Carmen Pîrvu, profesor

”Cine este Marcela? Pentru cei care au cunoscut-o sau abia acum află despre ea, răspunsul e același: un om deosebit și un jurnalist excepțional! Spun asta din punctul de vedere al

Carmen Parvu

persoanei care a avut-o alături zi de zi, pe parcursul mai multor ani. Cu sufletul deschis recunosc că m-am bucurat de privilegiul de a avea în Marcela un șef minunat, un model, un profesor, un mentor și nu în ultimul rând un prieten adevărat. Ea este cea care m-a învățat și m-a ajutat să fac primii pași în lumea jurnalismului și mi-a împărtășit din tainele acestuia. Îi datorez enorm, atât pe plan profesional, cât și în viața personală. Dumnezeu să o odihnească în pace! Să-și găsească liniștea în loc cu lumină, așa cum și ea a făcut lumină prin articolele scrise de-a lungul vieții”.

 

Doina Radu (Rîpă), profesor

Doina Rîpă

Am primit vestea că Marcela nu mai este printre noi, ci este undeva departe, acolo unde numai sufletele pot ajunge. Nu pot să cred. Au trecut ani de când drumurile noastre s-au despărțit. Mă mai gândeam din când în când la ea, că ar fi frumos să ne întâlnim și să depănăm amintiri la o cafeluță. Lângă această doamnă am stat doar cinci ani, dar suficient cât să o port mereu cu mine în gând. Și nici nu pot altfel, deoarece fiul meu îi poartă numele Rareș- Marcel. Nu pot să uit ziua în care m-am trezit la spital, în rezerva unde eram cu noul meu născut, cu TOATĂ REDACȚIA, în frunte cu Marcela. Toți erau <înarmați> cu câte o garoafă superbă, iar chipul Marcelei strălucea de mulțumire când a văzut surpriza din ochii mei. În acel moment i-am simțit sufletul ei mare și cald și mi-am spus că băiatul meu ii va purta numele. Pe timpul sarcinii, Marcela mi-a spus că ar fi bine să-i pun numele <Monitorel>, diminutivul numelui ziarului la care lucram pe atunci, Monitorul de Vaslui. Râdeam împreună, bineînțeles! Așa era pe vremea când Marcela conducea redacția din Bârlad; multă muncă, dar și voie bună. Avea o vorbă bună pentru fiecare, o vorbă de îmbărbătare sau un argument puternic pentru a ne autodepăși.

Marcela a fost o profesionistă. Toți am învățat ceva de la ea. Și cum să scriem, și cum să fim diplomați, dar și cum să intrăm pe ușa din spate dacă ușa din față era închisă.

Dragă Marcela, să-ți fie sufletul ușor acolo unde ești! Te voi purta cu mine în gând mereu și chiar dacă nu mai ești printre noi, am să caut printre trecători chipul tău, poate, poate te voi întâlni și vom merge împreună la o cafeluță.

Marile slăbiciuni ale Marcelei

Până să se mute definitiv în Iași (1999) Marcela avea două mari slăbiciuni: mama ei și Fasolă (așa își alinta nepotul de soră, pe Bogdan). Mai târziu, a făcut loc în inimă pentru cea de a doua nepoată de soră, Andreea, și mai ales, pentru bărbatul vieții ei, Sorin Chiriac. Cel care i-a risipit singura credință pe care ne-a dezvăluit-o Marcela vreodată, aceea că ”în bărbați să nu crezi”. Când Marcela trecuse de prima tinerețe, acest adevărat domn, nu doar că i-a demolat prejudecățile, dar a luat-o să fie a lui până în ultima clipă. Cu grijă și delicatețe desăvârșite, demne de romanele de dragoste de care Marcela râdea cu cinism.

S-a stins lumina vieții mele. Lumina vieții mele a fost această fată. Era un suflet candid și uriaș. Era un copilaș drăgălaș și pur”, este descrierea pe care Sorin Chiriac a făcut-o pentru noi, prima echipă asupra căreia Marcela și-a lăsat autograful de formator de jurnaliști.

Marcela a terminat facultatea de  jurnalistică în 1989, la București.  A lucrat în Bârlad, pentru Evenimentul de Iași. Din 1996 pana in 1999 a fost șeful redactiei Barlad a ziarului Monitorul de Vaslui. Ulterior, pleacă la Iași unde lucrează ca redactor la ziarul „Ziua de Iași”, apoi ca redactor șef la proaspăt reînființatul – dar pe cu totul alte baze – „Flacăra Iașului”.
În 2003, intră in administrație, odată cu organizarea Agenției pentru Strategii Guvernamentale din cadrul Secretariatului
General al Guvernului. Din 2007 s-a alăturat echipei ce formează aparatul propriu al Consiliului Județean Iași.
>

About Simona Vasile

x

Check Also

Regretul unui cizmar bârlădean, că breasla lui va dispărea în câțiva ani

Meseriașii sunt pe cale de ...

Ce comoară ascunde Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Bârlad?

Sala cu vitralii de la ...

La Vulturești vor fi condiții ca la oraș

Autoritățile din Vulturești și-au propus ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: