Google+
Home » Administratie » Conductele fostei Termica Vaslui, scoase la vânzare

Conductele fostei Termica Vaslui, scoase la vânzare

Conductele fostei societăți Termica SA Vaslui vor fi scoase la vânzare de către autoritățile locale, în condițiile în care acestea nu vor mai fi folosite vreodată. Deja primele țevi de pe strada Decebal, din zona Sălii Sporturilor, au fost tăiate, pentru a putea face loc viitorului bazar și târg auto din municipiu.

Țevile inestetice care se întind pe o serie de străzi din municipiul Vaslui vor dispărea în viitorul apropiat. Autoritățile au decis să îndepărteze toate aceste conducte care au aparținut fostei Centrale de Termoficare Urbană, preluată de către Termica și apoi Termprod, societăți ale cărui unic acționar este Consiliul Local Vaslui. În consecință, tăierea țevilor va trebui aprobată de către aleșii vasluieni.

”Toate aceste conducte se află în patrimoniul municipiului Vaslui, fiind date în exploatare societății Termprod. De aceea, pentru scoaterea lor din funcțiune, va trebui o hotărâre de Consiliu Local”, ne-a declarat viceprimarul municipiului Vaslui, Daniel Neacșu.

O parte din aceste țevi inestetice au fost deja scoase de către autorități de pe strada Decebal din oraș. Este vorba de acele conducte care se se aflau vizavi de Sala Sporturilor și unde urmează a fi construite viitorul bazar și târgul auto. Conductele au fost depozitate sub paza Poliției Locale până când vor putea fi scoase la vânzare. (Ionuț PREDA)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: