Google+
Home » Invatamant » Eduard Ponea, un fotbalist care cochetează cu cariera de polițist

Eduard Ponea, un fotbalist care cochetează cu cariera de polițist

Eduard Ponea a absolvit Liceul cu Program Sportiv cu media 9.03, devenind șef de promoție. Este un tânăr optimist, respectuos, educat, modest, care pune suflet în tot ceea ce face. Îi place fotbalul dar nu a lăsat deoparte învățătura.

“Am ales acest liceu deoarece mi s-a părut perfect pentru a-mi urma visul, de a deveni fotbalist, un vis cât de cât împlinit. Anii de liceu pentru mine au fost perioada de maturizare, perioada în care am aflat ce îmi doresc cu adevarat să fiu în viață. Acești ani au trecut mai repede decât mă așteptam. Am legat prietenii la care nici nu mă așteptam când am călcat în viața de liceean. Ca orice elev am avut o materie preferată și una mai puțin preferată. Îmi place geografia, dar nu și matematica. Peste cei patru ani de liceu  am trecut cu ajutorul profesorilor care m-au îndrumat și care au scos tot ce este mai bun din mine, lucru pentru care le mulțumesc. Dar ajutorul cel mai de preț pe care l-am primit este din partea familiei care indiferent de momente, fie ele bune fie rele, a fost alături de mine și m-a susținut tot timpul. Pentru acest lucru rămân dator toată viața”, ne-a spus Eduard.

Timpul liber și-l petrece cu prietenii sau jucând fotbal.

“Aș vrea să devin polițist, dar dacă acest lucru nu va fi posibil aș dori să intru la facultate de sport pentru a încerca să-mi duc visul mai departe. Pentru a ajunge să trăim astfel de momente nu este nevoie să facem sacrificii enorme ci pur și simplu să ne dorim cu adevarat asta. Îmi vor lipsi momentele petrecute alături de colegi însă știu sigur ca voi putea conta mereu pe sprijinul lor. Vă pup și vă iubesc !”, a mai spus șeful de promoție. (Cristian DIMA)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: