Google+
Home » Social » (VIDEO) Șase copii, transportați la spital, după ce au mâncat dintr-o ciupercă otrăvitoare culeasă din pădure

(VIDEO) Șase copii, transportați la spital, după ce au mâncat dintr-o ciupercă otrăvitoare culeasă din pădure

de Daniel MICU

O ciupercă otrăvitoare a băgat în spital șase copii, o fată și cinci băieți, din comuna Iana, cu vârste cuprinse între 5 și 16 ani.Mai multe ambulanțe i-au transportat la Secția de Pediatrie a Spitalului ”Elena Beldiman”, după ce copiii au mâncat ciuperca culeasă și gătită chiar de ei.

Alarma s-a dat în cursul serii de luni, după ce două mămici din satul Silistea au anunțat la 112 că băieții lor au nevoie de ajutor. Se simțeau rău, prezentau vărsături, dureri de cap și somnolență, iar starea lor se agravă cu fiecare minut care trecea.

Inițial, a fost vorba despre patru băieți, doi dintr-o familie și doi din alta, însă la fața locului, autoritățile au mai găsit doi copii cu simptome asemănătoare. Cu toții au spus că au mâncat dintr-o ciupercă găsită în pădure și pe care împreună au gătit-o pe jarul din soba.

”Eu am casa la distanță de 30 de metri de pădure. E și un teren de fotbal aproape. Băieții merg să se joace acolo, în fiecare seară, pe răcoare. Și acum a fost la fel. Mi-au spus că merg la fotbal, le-am dat voie, dar s-au întors după vreun sfert de oră și m-au întrebat dacă am foc în sobă. Nu știam de ce întreabă. Eu udam în grădină. Apoi am aflat. Au găsit un burete și l-au copt pe jar. Apoi au mâncat toți. Trei ai mei și doi ai vecinei. Nu le-a fost rău atunci. S-au dus și au mâncat cireșe, apoi au mers cu mine cu căruța la cumnată. Aici li s-a făcut rău pe rând. Mai întâi, cel mijlociu. Vărsături, nu se putea ține în picioare. A început și cel de 5 ani. Cumnatul a spus că nu e de joacă și să sun la 112. I-am întrebat ce au mâncat, am zis că poate de la cireșe, dar le-am zis: de la buretele ăla! Când am sunat la ambulanță, am aflat că și vecina chemase medicii pentru băieții ei”, a povestit Mihaela Petcu, mama a trei dintre băieții intoxicați.

Vecina ei, Daniela Miron, a sunat prima la 112, după cei băieții ei, de 11 și 16 ani, au început să se simtă rău.
Alertat de cele întâmplate, prefectul județului, Eduard Popica, a ajuns în scurt timp în zonă și a solicitat autoutilitara pentru transport victime multiple din cadrul ISU Vaslui, pentru a-i transporta în condiții de siguranță la Spitalul de Pediatrie din Bârlad.

”Din fericire, părinții au sesizat problema imediat și au chemat ajutoare, dar este o situația care se putea încheia tragic. Sperăm ca acesta să fie un semnal de alarmă! Vine vacanța, copiii au mult timp liber, se joacă, iar părinții trebuie să îi supravegheze mai atent pentru ca asemenea situații să fie evitate”, a afirmat Eduard Popică.

Între timp, medicii de la ambulanță i-au stabilizat pe copii, sub privirile îngrijorate ale părinților și vecinilor.

”Cu toții prezentau vărsături, scaune diareice, erau deshidratați, prezentau sete intensă și o parte dintre ei erau și febrili. Au fost și sunt în continuare în pericol. Sperăm ca toxina din ciuperci să nu fie foarte puternică și că evoluția lor ulterioară va fi una favorabila”, a declarat dr. Dan Ungureanu, de la Serviciul de Ambulantă Județean Vaslui.

Cei șase au rămas internați pentru analize și tratament de specialitate.

Comments

comments

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: