Google+
Home » Sanatate » Anchetă a ITM în cazul unui accident de muncă produs la o fabrică din Negrești

Anchetă a ITM în cazul unui accident de muncă produs la o fabrică din Negrești

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui efectuează verificări în cazul unui accident de muncă produs la o fabrică de mobilă din Negrești. Accidentul s-a produs în cursul zilei de luni, când un bărbat în vârstă de 42 de ani, care lucra în unitatea respectivă, a ajuns la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vaslui cu o plagă, după ce un utilaj s-a desprins și l-a lovit în zona abdominală.

“O echipă de inspectori din cadrul instituției noastre s-a deplasat la Negrești imediat după producerea accidentului, iar verificările continuă, pentru a se stabili în ce împrejurări s-a produs incidentul. Urmează ca la finalizarea anchetei să fie dispuse măsurile legale”, a declarat ieri Gheorghe Chirvase, inspectorul-șef al ITM Vaslui.
În acest caz, polițiștii vasluieni efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

“Bărbatul a fost preluat de un echipaj SAJ, cu o plagă abdominală și a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență. Din fericire, nu i-au fost afectate organele interne”, a declarat Aurora Popa, managerul Serviciului de Ambulanță al Județului Vaslui.
Potrivit reprezentanților SJU Vaslui, starea bărbatului este stabilă. (G.P)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: