Google+
Home » Politic » Cei mai talentați copii de la „Atenție, se cântă!” au fost premiați

Cei mai talentați copii de la „Atenție, se cântă!” au fost premiați

de Mihaela NICULESCU

Timp de șase ore și jumătate, scena Teatrului de Vară din Grădina Publică s-a încins și la propriu și la figurat. De 1 Iunie, peste 1000 de copii au dorit să participe la tradiționalul concurs „Atenție, se cântă!”.

La cea de-a XIII-a ediție a concursului, care s-a desfășurat sub sloganul „Celebrăm copilăria”, au venit cu mic, cu mare, copii și adolescenți din Bârlad, dar și din comunele din jur. A fost o sărbătoare cu multă culoare, o sărbătoare a inocenței, dar și a dansului și muzicii.

Acțiunea «Atenție, se cântă!», confirmă faptul că acolo unde există pasiune, abnegație și o idee bună se poate trece testul timpului. Astfel, am încheiat cu succes cea de-a XIII-a ediție. Evident, toate aceste realizări nu ar fi fost posibile dacă nu ar fi fost dorința copiilor și a tinerilor talentați din orașul nostru și din comunele limitrofe de a-și demonstra calitățile. Munca pe care am depus-o și în această ediție nu poate fi nicicum răsplătită mai bine și mai frumos decât prin zâmbetele copiilor și bucuria părinților și a bunicilor prezenți la Teatrul de Vară din Grădina Publică într-un cadru autentic de vară, chiar de 1 iunie”, ne-a declarat Costel Zară, președintele TSD Bârlad.

Deși n-au venit cu gândul de a câștiga, ci de a-și consuma energia și a-și etala talentul, cei mai buni concurenți au fost premiați. S-au acordat 36 de premii, constând în diplome, medalii si premii în bani. Juriul a fost format din cadre didactice ale școlilor din oraș, alături de care s-au aflat și două reprezentante ale Organizației PSD Bârlad: Cristina Tiron, președinta Organizației de Femei și Roxana Miron Feraru, viceprimarul municipiului, membră a TSD Bârlad.

În organizarea concursului s-au implicat, ca de fiecare dată, deputatul Adrian Solomon și senatoarea Gabriela Crețu.

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: