Google+
Home » Social » A decedat părintele arhimandrit Mina Dobzeu, de la Episcopia Hușilor

A decedat părintele arhimandrit Mina Dobzeu, de la Episcopia Hușilor

Părintele Mina Dobzeu a decedat, joi, la vârsta de 96 de ani, în chilia sa de la Catedrala Episcopală Huși.

”Episcopia Hușilor anunță cu durere și nădejdea Învierii, trecerea la cele veșnice a venerabilului părinte arhimandrit Mina Dobzeu, statornicul mărturisitor al credinței în perioada comunistă și cel care l-a botezat pe monahul Nicolae Steinhardt. El s-a stins din viață în chilia sa din cadrul mănăstirii ‘Sfinții Apostoli Petru și Pavel’ – Catedrala Episcopală din Huși”, au anunțat într-un comunicat de presă reprezentanții Episcopiei Hușilor.

Mina Dobzeu este un ieromonah român basarabean. Numele său de mirean a fost Mihail. Mina Dobzeu l-a botezat pe Nicolae Steinhardt, în timpul dețentiei acestora de autoritățile regimului comunist (1960)

La vârsta de 13 ani intră ca frate de mănăstire la Mănăstirea Hâncu, unde rămâne până în 1938. Este trimis apoi la Mănăstirea Căldărușani vreme de 2 ani pentru a face ucenicia în sculptură bisericească. Se întoarce în 1940 acasă și găsește locul pustiit de ocupația sovietică. A luptat pe front la Timișoara și apoi în Ungaria. Este veteran de război al Armatei Române.

După război urmează cursurile Școlii de Cântăreți (4 ani) la Constanța, apoi Seminarul Teologic (5 ani) la Manastirea Neamt și facultatea de Teologie de 4 ani la București.

În perioada 1948-1949 este arestat timp de 11 luni pentru proteste împotriva scoaterii învățământului religios din școală;

În 1957 a început să studieze la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, dar în 1959 a fost exmatriculat din anul al II-lea de studii, scos din monahism și condamnat la închisoare pentru atitudinea sa contra Decretului 410/1959, privind desființarea mănăstirilor și reducerea personalului monahal.

A fost închis la Galați, Jilava, Gherla și în colonia de muncă din Delta Dunării. Aflat la închisoarea Jilava, pe 15 martie 1960, Mina Dobzeu l-a convertit la credința ortodoxă pe marele cărturar Nicolae Steinhardt. A ieșit din închisoare în 1964.

Din anul 1969 a fost chemat să slujească Biserica la Mănăstirea “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Huși – Catedrala episcopală. Între anii 1978-1988 fost stareț al Mănăstirii “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Huși.

Arhimandritul Mina Dobzeu a participat, vineri 1 iunie, la o acțiune dedicată copiilor, organizată de Episcopia Hușilor. Deși era imobilizat într-un scaun cu rotile, el a cerut să iasă în curtea catedralei unde i-a binecuvântat pe copiii prezenți.

Episcopia Hușilor va anunța când va avea loc înmormântarea părintelui Mina Dobzeu.

Comments

comments

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: