Google+
Home » Social » Copilăria nu trebuie să doară!

Copilăria nu trebuie să doară!

de Mihaela NICULESCU

Ca în fiecare an, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui, în colaborare cu elevi din școli, a organizat activități dedicate zilei de 5 iunie, Ziua de Luptă Împotriva Violenței Asupra Copilului.

Marți, 5 iunie, 50 de copii, 30 din școli bârlădene și 20 de beneficiari ai serviciilor sociale din cadrul Complexului de Servicii Comunitare nr. 1 Bârlad, au fost antrenați într-o activitate ludică ce a avut drept scop cunoașterea drepturilor copilului. Elevi ai școlilor „Episcop Iacov Antonovici”, “Iorgu Radu” și “Stroe Belloescu” au tras din tolba plină bilețele pe care erau scrise drepturile copilului, pe care apoi trebuiau să le explice celorlalți copii.

Acțiunea «Copilăria nu trebuie să doară!» este o activitate recreativă, dar în același timp și informativă. Copiilor le sunt verificate cunoștințele referitoare la drepturile lor și mă bucur să observ că de la an la an copiii își cunosc drepturile din ce în ce mai bine, fie că sunt în familie, fie că sunt instituționalizați în centre speciale. Principalele drepturi pe care le au copiii sunt dreptul la identitate, dreptul la educație, dreptul la viață, supraviețuire și dezvoltare, dreptul la asistență medicală, dreptul la exprimare, dreptul la protejarea imaginii sale publice, a vieții intime private și familiale. Drepturile copilului sunt reglementate de Convenția Asupra Drepturilor Copilului adoptată de Adunarea Generală a ONU în 1989. Convenția a fost asumată și de România, prin lege, care definește drepturile și principiile dezvoltării normale ale unui copil”, a declarat pentru Est News psihologul Ionel Brătianu.

Activitatea a continuat cu imprimarea amprentelor palmelor copiilor, colorate cu acuarele, pe două panouri special amenajate, gest ce semnifică stoparea agresiunilor asupra copilului.

Din păcate, și în județul Vaslui, ca în întreaga țară, actele de violență asupra copilului, fie că sunt fizice, verbale sau emoționale, sunt tot mai multe, dar, de multe ori, copiii reușesc să scape de calvar tocmai sesizând ei înșiși autoritățile atunci când sunt supuși unor abuzuri.

Comments

comments

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: