Google+
Home » Justitie » ISU Vaslui a urcat de două ori pe podium la faza zonală a Competiției Naționale de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat

ISU Vaslui a urcat de două ori pe podium la faza zonală a Competiției Naționale de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat

În perioada 12 – 14 iunie 2018, într-o parcare de la intrarea în Vaslui, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui a fost gazda Competiției Naționale de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat, faza zonală. La acest eveniment au participat echipele inspectoratelor pentru situații de urgență din județele Vaslui, Bacău, Botoșani, Iași, Neamț și Suceava. Pompierii vasluieni au reușit să urce de două ori pe podium.

Probele competiției Descarcerarea din vehicule și Acordarea primului ajutor calificat au testat deprinderile practice prin abordarea diferitelor scenarii de accidente, pe parcursul zilelor de 13 și 14 iunie 2018. Obiectivele probei Descarcerarea din vehicule au constat în dezvoltarea competențelor profesionale în salvarea victimelor, identificarea celor mai bune practici și tehnici de descarcerare, cât și promovarea unor idei inovatoare privind tehnicile de descarcerare din vehicule. Obiectivele probei Acordarea primului ajutor calificat au constat în aplicarea și respectarea întocmai a protocolului cu privire la pacienții traumatizați, dezvoltarea competențelor profesionale în acordarea primului ajutor calificat a pacienților traumatizați.

După cele două zile ale competiției, urmare a punctajului realizat în urma evaluării, competitorii au fost recompensați cu medalii și cupe.

La proba de descarcerare din vehicule Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui s-a clasat pe locul trei. Locul I a fost adjudecat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț. Pe doi a terminat Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Grigore Sturza” al județului Iași.

Pompierii vasluieni au terminat pe trei și la proba pentru acordarea primului ajutor calificat. A câștigat proba Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Grigore Sturza” al județului Iași. Pe doi s-a clasat Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț.

Cel mai bun comandant de echipaj a fost desemnat plutonier adjutant Andronache Eduard, de la I.S.U. Neamț.

I.S.U Neamț a dat și cea mai bună echipă de paramedici, precum și cea mai bună echipă de servanți. (G.P)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: