Google+
Home » Sanatate » Vasluienii vor avea acces gratuit la medicamente și investigații oriunde în țară, nu doar în județ

Vasluienii vor avea acces gratuit la medicamente și investigații oriunde în țară, nu doar în județ

Din ianuarie 2019, persoanele asigurate în sistemul public de sănătate vor putea obține medicamentele de care au nevoie din orice farmacie din țară, iar investigațiile paraclinice se vor face fără să se mai țină seama de casa de sănătate cu care are contract medicul care a făcut recomandarea. Măsura ar fi trebuit implementată de la 1 iulie anul acesta, dar Ministerul Sănătății a propus recent prelungirea implementării cu încă șase luni, printr-un proiect normativ acum în dezbatere.

„Începând cu 1 ianuarie 2019 asigurații se pot prezenta la orice furnizor de servici medicale paraclinice și la orice farmacie aflați/aflate în relație contractuale cu o casă de asigurări de sănătate, indiferent de casa de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală medicul care a făcut recomandarea; fac excepție medicamentele care fac obiectul contractelor cost-volum-rezultat  care  se eliberează cu condiția ca furnizorul de medicamente să fie în contract cu aceeași casă de asigurări de sănătate cu care se află și medicul care a emis prescripția medicală”, scrie în nota de fundamentare a proiectului în dezbatere.

Legislația actuală prevede obligația farmaciilor de a elibera medicamente compensate, indiferent de nivelul acesteia, doar pentru rețete eliberate de un medic care are contract cu aceeași casă de asigurări de sănătate, adică din aceeași regiune. Același lucru e valabil și pentru investigațiile paraclinice. (Paul ALEXA)

 

Comments

comments

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: