Google+
Home » Invatamant » Două medii de 1.00 la Evaluarea Națională în județ. Alți 45 de elevi au avut medii sub 2.00

Două medii de 1.00 la Evaluarea Națională în județ. Alți 45 de elevi au avut medii sub 2.00

Doi absolvenți de clasa a VIII-a din județul nostru au obținut media 1.00 la Evaluarea Națională, în timp ce alți 45 de elevi nu au reușit să depășească media 2.00 pe cele două discipline. Peste 10% dintre cei care susținut examenul au depus contestații, cele mai multe la matematică.

Sute de elevi din județ au avut mari probleme la primul test important din viața lor. Drept dovadă sunt notele foarte mici obținute la Evaluarea Națională, un examen hotărâtor în ceea ce privește viitorul lor. Astfel, din cei peste o mie de elevi care au participat la examen și nu au obținut nici măcar media de trecere, 236 nu au nici măcar media 3.00. În coada clasamentului se află doi elevi de la Școala Gimnazială ”George Tutoveanu” Bârlad, care au fost notați cu 1.00 la ambele discipline de concurs, respectiv limba română și matematică. Următoarea medie din același top județean al rușinii este 1.02, după ce o elevă de la o școală de educație incluzivă ”a reușit” să obțină cinci sutimi la matematică pe lângă nota din oficiu.

Alți 19 elevi au preferat să renunțe la examen după ce la disciplina limba română au luat, cu o singură excepție, note foarte mici, de sub 4.40.

La nivel de județ, o treime din cei 3.241 de candidați au avut medii sub 5.00, ceea ce plasează Vasluiul sub media națională. Mulți dintre ei s-au considerat nedreptățiți la corectatul lucrărilor. În consecință, au depus nu mai puțin de 364 de contestații, cele mai multe la matematică. Rezultatele finale la Evaluarea Națională vor fi publicate pe 23 iunie. (Ionuț PREDA)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: