Google+
Home » Sanatate » ”Secerați” de caniculă, în plină stradă! Ambulanțierii atrag atenția asupra Bârladului, unde intervențiile pot fi problematice

”Secerați” de caniculă, în plină stradă! Ambulanțierii atrag atenția asupra Bârladului, unde intervențiile pot fi problematice

de Mihaela NICULESCU

Șase persoane din județul Vaslui au căzut victime ale căldurii în ultimele 48 de ore. Acestea au fost găsite în stradă, iar echipajele de ambulanță au intervenit și, din fericire, niciuna nu a avut probleme foarte mari.

În ultimele două zile, echipajele de pe ambulanță au intervenit în cazul a șase persoane care au suferit lipotimii din cauza căldurii, unele aflate și sub influența alcoolului. Din cele șase persoane, două sunt din Bârlad, trei din Vaslui și una din Huși. Având în vedere umiditatea foarte mare din atmosferă și temperaturile exagerat de mari, încă nu au fost multe victime, dar vara e lungă și de aceea e bine ca populația să fie prudentă”., a declarat pentru Est News dr. Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui.

Bârlădenii trebuie să fie foarte prudenți, întrucât intervenția echipajului de pe ambulanță s-ar putea să fie tardivă. Motivul este cât se poate de serios: în acest moment, în Bârlad sunt doar trei ambulanțe funcționale din punct de vedere tehnic.

La sfârșitul săptămânii trecute, mai multe persoane din județ au căzut în stradă din cauza caniculei, trei numai din Bârlad. Unui pacient i s-a făcut rău în zona „Gospodina”, dar a fost resuscitat, în schimb pentru un altul, în vârstă de 79 de ani nu s-a mai putu face nimic. Bârlădeanul s-a prăbușit la pământ după ce ieșise de doar 10 minute din spital cu mai multe diagnostice, printre care ciroză, afecțiuni cardiace și pulmonare. Deocamdată nu se știe cu exactitate cauza decesului, întrucât examenul macroscopic nu este concludent, dar se bănuiește că temperaturile ridicate au fost un factor agravant. Medicul legist care a efectuat autopsia așteaptă rezultatele examenului microscopic, care va indica cu precizie cauza decesului.

”Recomandăm astfel pe timpul caniculei să fie consumate foarte multe lichide, în special apă, să nu se consume alcool, vestimentația să fie una potrivită, formată din haine largi prin care să circule aerul, iar persoanele care se știu cu afecțiuni cronice să evite deplasarea între orele 10 și 17. Dacă trebuie neaparat să plece, să aibă pălărie de soare sau umbrelă și o sticlă cu apă la ele. Nu ne putem juca cu condițiile meteo extreme, pentru că ele pot duce la consecințe foarte grave și chiar la deces”, a mai precizat dr. Ungureanu.

Comments

comments

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: