Google+
Home » Sport » Handbaliștii vasluieni s-au remarcat sub ochii oficialilor federației. Florin Ciurescu dispută zilele acestea turneul internațional Trofeul Carpați

Handbaliștii vasluieni s-au remarcat sub ochii oficialilor federației. Florin Ciurescu dispută zilele acestea turneul internațional Trofeul Carpați

Cei  opt handbaliști vasluieni de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) Vaslui care au fost convocați la turneul final al proiectului Federației Române de Fotbal “Programul Talent”, competiție cu scop de selecție pentru tabăra FRH și definitivarea loturilor de cadeți și juniori, au făcut impresie bună.

Florin Ciurescu face parte din echipa națională a Românie care dispută zilele acestea Trofeul Carpați, după care este în cărți pentru un turneu pe care echipa națională îl va disputa în Grecia. În jurul datei de 20 august acesta va participa și la o acțiune a FRH la Izvorani, de data aceasta împreună cu un alt vasluian, Sorin Potorac.

La acțiunea care a avut loc în Sala Polivalentă din municipiul Târgu Mureș au participat sportivi de la două categorii de vârstă (2004/2005 și 2002/2003), sub forma unui turneu între cele patru selecționate zonale. Din lotul format de handbaliști născuți în 2002 și 2003 au făcut parte Florin Ciurescu și Ionuț Tănase, Răzvan Chiratcu și Sorin Potorac, sportivi pregătiți la LPS Vaslui de profesorul Liviu Gugleș. La cealaltă grupă de cadeți formată din copii născuți în 2004 și 2005 au fost convocați George Andreșanu, Andrei Copșa și Alexandru Tănase, pregătiți la LPS Vaslui de profesorul Liviu Gheorghiu. Ștefan Grosu ar fi trebuit și el să participe la această acțiune însă nu a putut onora invitația Federației Române de Handbal deoarece în aceeași perioadă avea loc turneul final destinat handbaliștilor juniori IV.

Au impresionat încă o dată Florin Ciurescu și Ionuț Tănase, sportivi care deja aveau la activ meciuri în tricoul echipei naționale. Primul a fost convocat de oficialii FRH pentru a disputa Trofeul Carpați, competiție care debutează astăzi și durează până duminică, inclusiv. În mod surprinzător Ionuț Tănase nu a prins lotul, deși a fost desemnat la Târgu Mureș cel mai bun portar la categoria lui de vârstă. Răzvan Chiratcu s-a descurcat și el exemplar, a fost unul din cei mai buni jucători pe postul de extremă dreapta. Sorin Potorac a demonstrat și el că poate fi o soluție pentru echipa națională pe postul de conducător de joc.

Florin Ciurescu dispută Turneul Carpați la cadeți masculin. A evoluat astăzi în partida dintre România A și România B. Vasluianul va mai înfrunta în cadrul competiției omologi din Serbia și Lituania. La juniori masculin România dă piept cu Olanda, Macedonia și Italia. La cadeți feminin se înfruntă la Cluj selecționatele României, Turciei, Muntenegrului și Austriei. La juniori, handbalistele românce le întâlnesc pe cele din Danemarca, Muntenegru și Norvegia.

“Copiii au avut o comportare foarte bună. Prestațiile bune ale handbaliștilor vasluieni la acțiunile destinate loturilor de juniori și cadeți arată că la Vaslui se lucrează bine și este asigurată piramida sportului de performanță. Mă bucur pentru faptul că Ciurescu a fost convocat pentru Trofeul Carpați, dar sunt dezamăgit și nu îmi explic de ce nu a prins lotul și Tănase”, a declarat pentru Est News Liviu Gugleș, profesor la LPS Vaslui. (George PROCA)

Comments

comments

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: