Google+
Home » Administratie » Scandal la Stănilești, unde un consilier PSD s-a pus de-a curmezișul dezvoltării comunei

Scandal la Stănilești, unde un consilier PSD s-a pus de-a curmezișul dezvoltării comunei

Un consilier local din comuna Stănilești, care este și administrator de firmă, ține închis, de ani de zile, Căminul Cultural al comunei, profitând de faptul că l-a concesionat pe 49 de ani, deși nu platește niciun leu. Primarul Liviu Zaharia se zbate să-l redea comunității, dar întâmpină rezistență din partea consilierului care nu ezită să folosească PSD, partidul din care face parte, ca armă. Altfel spus, politizează conflictul, deși problema este una pur administrativă.

Paul Dan Axinte nu era consilier în 2006, când autoritățile locale din Stănilești, din acea vreme au hotărât să concesioneze Căminul Cultural pe 49 de ani.

Inițial Căminul Cultural a fost dat în chirie până în 2006, după care s-a luat hotărârea să se dea în concesiune societății comerciale Axinte SRL, reprezentată de domnul Axinte Paul Dan care, în prezent, este consilier local PSD. În momentul în care a obținut concesiunea pe 49 de ani, nu era consilier, acum este la al doilea mandat. Din cauză că nu a plătit niciun leu din taxele stipulate în contractul de concesiune, Primăria Stănilești a dat în judecată societatea Axinte SRL. Impozitul pe teren și clădire plus taxele neplătite ajungeau undeva la 320.000 de lei, dar instanța a hotărât, în 2015, ca societatea să plătească doar 160.000 de lei. Deși datoria a fost redusă la jumătate, consilierul nu a plătit nimic. A băgat societatea în insolvență, are un lichidator judiciar, noi ne-am înscris la masa credală, are un grafic de plăți, bineînțeles că nu a plătit nimic, iar noi îndreptățiți fiind am solicitat falimentul societății”, ne-a declarat Liviu Zaharia, primarul comunei Stănilești.

Fiind în litigiu , reprezentanții Primăriei Stănilești nu pot solicita să desfășoare activități la Căminul Cultural.

Pentru alte evenimente avem o sală în care se desfășoară activități, dar ideea mea era să preluăm obiectivul respectiv. Fiind între cele două corpuri ale școlii, Corpul A și Corpul B, ne gândeam să facem o sală de sport pentru elevi. Este o poziție ideală. Dar pentru mine așa, cel mai trist este că ne pune efectiv bețe în roate. Eu i-am reproșat în Consiliul Local: «Dumneata blochezi un obiectiv al comunității și n-ai plătit un leu, cât costă o cafea la dozator, de când ai preluat Căminul Cultural». El spune că fostul primar a intentat tendențios procesul, că avea ceva personal cu el. Nu vrea să-l dea înapoi. A stopat activitățile. Folosește partidul din care face parte ca pe o armă împotriva mea. Sunt tot felul de răutăți, dar astea trec, important este să recuperăm Căminul Cultural. Până atunci facem ce am început acum. Vom face o grădină de vară pentru spectacole, pentru serbări școlare, vom face trotuare pietonale”, a mai spus primarul.

Pe consilierul PSD Axinte Paul Dan l-am găsit la crâșma sa din centrul comunei. O clădire destul de mare și cochetă , în fața căreia consilierul a făcut o terasă. Era în spatele tejghelei servind câțiva clienți cu bere la halbă. În primă fază a dorit să vorbească cu redactorii noștri, însă când a auzit de Căminul Cultural a spus: „Nu discut despre acest subiect”. Apoi ne-a întors spatele și s-a ascuns în magazia crâșmei de unde n-a mai ieșit cât timp am fost acolo. (Cristian DIMA)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: