Google+
Home » Invatamant » ”Accesibilul Arghezi” le-a picat bine liceenilor vasluieni care au susținut ieri prima probă a Bacalaureatului

”Accesibilul Arghezi” le-a picat bine liceenilor vasluieni care au susținut ieri prima probă a Bacalaureatului

Peste 2.500 de liceeni vasluieni au fost testați astăzi la română. După ce au ieșit din sălile s-au strâns în fața liceelor unde au povestit despre emoțiile prin care au trecut în timpul examenului.

Unii roșii ca racul, alții calmi și fericiți, elevii de la Liceul Emil Racoviță s-au strâns în grupuri mai mari sau mai mici povestind emoțiile prin care au trecut în timpul testării la română. “M-am uitat la subiectul trei și am văzut Arghezi. Am zis că mor. După aia am văzut și Eminescu și am zis : <dar de ce nu spui așaaa ?>” . O altă elevă, bucuroasă fiind că a picat pe subiect, le-a spus colegelor că singura poezie învățată a fost a lui Eminescu.

Mai sigur pe el, șeful de promoție al Liceului “Emil Racoviță” Vaslui, Adrian Dublea a trecut cu brio testarea la română.

“Subiectele mi s-au părut destul de accesibile, cred că au fost bine structurate pentru nivelul fiecăruia. Textul de la primul subiect a fost ușor de înțeles, iar cerințele nu au avut un nivel de dificultate foarte ridicat, doar textul argumentativ mi s-a părut mai dificil. Subiectul al doilea a fost unul accesibil pentru toți, neîntâmpinând mari dificultăți în remarcarea notațiilor autorului. La subiectul al treilea eu am ales Lucian Blaga pentru că mi-a plăcut poezia și am putut dezvolta particularitățile textului. Le urez tuturor succes la următoarele probe și să obțină rezultatele dorite”, ne-a declarat Adrian Dublea.

Și în fața Liceului Mihail Kogălniceanu din Vaslui s-au văzut emoțiile de care tocmai trecuseră liceenii. Un elev, ud de transpirație, a spus că nu a avut curaj să se uite la al treilea subiect , dar când a ajuns la el, după o oră jumătate, a zis că-l poate face. Un altul, bucuros nevoie mare a spus: „Am scris doar zece rânduri. Parcă văd că nu am zis nimic bun”.

O atitudine total diferită de a acestuia a avut-o Raluca Popa, șefa promoției 2018 a Liceului “Mihail Kogălniceanu” Vaslui.

“Subiectele de anul acesta, la disciplina Limba și Literatura Română, au fost, în opinia mea, destul de accesibile, nici prea complicate, dar nici prea ușoare, și au făcut o evaluare destul de completă a cunoștințelor adunate în cei patru ani de liceu. Faptul că subiectul III a vizat genul liric ar fi putut genera anumite dificultăți în interpretare pentru unii absolvenți, dar am încredere că vom obține rezultatele dorite. Le urez mult succes în continuare tuturor absolvenților de liceu la probele ce urmează!”, ne-a declarat Raluca. (Cristian DIMA)

Comments

comments

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: