Google+
Home » Administratie » Piața Mică Bârlad, locul unde alimentele se pot altera foarte ușor din cauza căldurii

Piața Mică Bârlad, locul unde alimentele se pot altera foarte ușor din cauza căldurii

de Mihaela NICULESCU

Temperaturile exagerate din această vară au devenit insuportabile pentru comercianții din piața din nordul a orașului, cunoscută drept Piața Mică.

Zilele acestea, oamenii s-au mai răcorit, dar se gândesc cu groază că peste două – trei zile vor fi nevoiți să facă din nou saună și să asiste cum marfa li se depreciază, așa cum se întâmplă de ani buni.

Pe nimeni nu interesează această piață. Nu l-am văzut niciodată pe șeful piețelor venind în vizită de lucru în Piața Mică. Abia rezistăm noi vânzătorii, dar de multe ori, pe timpul verii, cumpărătorii se împuținează tocmai pentru că nu pot să suporte căldurile infernale din această piață – seră. Dacă deschidem ușile este și mai cald, pentru că toată căldura de afară se adaugă celei din interior. Noi plătim taxe ca și cei din Piața Mare, în schimb condiții nu avem de loc. WC-ul ecologic l-am închis pentru a-l folosi doar noi, comercianții din această piață, întrucât toți bețivii care își fac veacul la cârciumile din jur veneau aici și transformau grupul sanitar într-o hazna infectă. Ar fi timpul să se creeze un minim de condiții și în această piață, frecventată în special de oamenii în vârstă din zona Grădină și Stadion”, ne-a declarat un comerciant nemulțumit.

Aerul condiționat lipsește cu desăvârșire, inclusiv în hala de lactate, unde, într-adevăr, există ciment pe jos și o fereastră, dar acestea nu sunt nici pe departe în măsură să asigure păstrarea în condiții optime a laptelui și brânzeturilor care se comercializează. După scandalul cașului infestat din Piața „Sf. Ilie” lucrurile s-au mai îmbunătățit în hala de lactate de acolo, unde instalația de aer condiționat a fost îmbunătățită, iar temperatura, chiar și pe timpul caniculei, este rezonabilă pentru comercializarea acestor produse perisabile.

Despre frigidere, deocamdată, nu poate fi vorba. Mihai Bîca, șeful piețelor din Bârlad, ne-a declarat imediat după incidentul cu cașul infestat că Administrația Pieței nu are în vedere deocamdată achiziționarea de vitrine frigorifice, așa cum ar fi civilizat și sănătos să se păstreze produsele lactate. Poate, totuși, Direcția de Administrare a Piețelor, Parcărilor și Cimitirelor va lua în calcul montarea unei instalații de climatizare și în Piața Mică. Poate că o vizită în piața acoperită din nordul orașului, echivalentă cu o ședință de saună la 45 de grade, ar convinge conducerea pieței să aloce bani pentru o investiție necesară.

Comments

comments

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: