Google+
Home » Administratie » “N-am fost niciodată foarte mândru de nuanța de gri sau cenușiu care se tot aruncă pe județul Vaslui”

“N-am fost niciodată foarte mândru de nuanța de gri sau cenușiu care se tot aruncă pe județul Vaslui”

Două simpozioane naționale, marcante pentru cultura noastră, vor fi organizate la Vaslui și la Roșiești, continuându-se, astfel, seria evenimentelor prin intermediul cărora vor fi evidențiate personalitățile județului Vaslui care au marcat de-a lungul timpului istoria acestei țări.

Vineri, 29 iunie, va fi organizat la Vaslui Simpozionul național “Cultura Românească – factor de unitate națională”, iar sâmbătă 30 iunie, la Roșiești, se va organiza un simpozion național cu ocazia împlinirii a 250 de ani de la nașterea Mitropolitului Veniamin Costachi. Programele celor două evenimente, marcante pentru cultura județului nostru, au fost prezentate, ieri , în cadrul unei conferințe de presă.

“În calitate de coorganizator alături de Consiliul Județean Vaslui și Consiliul Local și Primăria Roșiești pot să menționez faptul că avem practic o continuitate a ceea ce s-a început în urmă cu șase-șapte ani. N-am fost niciodată foarte mândru de nuanța de gri sau cenușiu care se tot aruncă pe județul Vaslui și atunci o inițiativă a Consiliului Județean a fost de a scoate în evidență ceea ce avem valoros, astfel ca cei din afara județului să înțeleagă mai bine ce a produs aceste meleaguri, cam care sunt reperele valorice ale acestor zone și cam de ce ar trebui să fim noi mândri cu ceea ce avem. Am găsit în statisticile noastre peste 260 de personalități care au marcat într-un fel sau altul istoria acestei țări și, de ce nu, chiar viața științifică mondială. Ceea ce a făcut Grigore T. Popa, ce a făcut Emil Racoviță, ce a făcut Pîrvan cu studiile sale, sunt doar câteva exemple. Dacă stăm să ne gândim la deosebitul aport pe care l-a avut în cercetare Ștefan Procopiu, un om care a fost de patru ori în comisia Nobel pentru decernarea premiilor Nobel, deși el nu a luat Premiul Nobel. Sunt lucruri pe care lumea nu le știe, sunt lucruri care se găsesc în documente și atunci de câțiva ani buni ne străduim să generăm evenimente în care să prezentăm aceste lucruri importante. Eu am spus în toate întâlnirile publice că sunt mândru că sunt din Vaslui, știu că în spate a existat o bază solidă ca noi să ne putem afirma așa cum trebuie, și nu am niciun motiv să plec ochii în fața colegilor din alte județe. Sentimentul acesta al mândriei, al apartenenței la locurile natale trebuie să fie un sentiment care pleacă din ceva trainic, iar noi avem tot ceea ce ne trebuie pentru a-i putea privi pe ceilalți în ochi. Instituțiile de cultură astfel de evenimente generează, tocmai ca încet, încet, să retrezim în sufletele tuturor sentimentul apartenenței la aceste locuri și la aceste valori”, a spus Gelu Bichineț , directorul Bibliotecii Județene “Nicolae Milescu Spătaru “Vaslui

La cele două două simpozioane vor fi prezenți secretarul de stat pentru Culte, Victor Opaschi, academicianul Răzvan Theodorescu, profesorul universitar dr. Cătălin Turliuc, academicianul Valeriu Matei, profesorul Constantin Clit, numeroși preoți precum și reprezentanți ai autorităților locale și județene

“Ideea organizării unui simpozion a apărut începând de anul trecut când domnul director al școlii Veniamin Costachi mi-a adus aminte că în 2018 se împlinesc 250 de ani de la nașterea metropolitului. Am îmbrățișat idea asta și împreună cu preotul paroh am creionat organizarea evenimentului. Acest simpozion se desfășoară în anul centenarului, moment de mare bucurie pentru noi ca 250 de ani de la nașterea mitropolitului să se împlinească în anul centenarului Marii Uniri. Organizarea unui simpozion național în comuna Roșiești reprezintă un moment de mare mândrie pentru locuitorii comunei “, a spus Florin Anea, primarul comunei Roșiești.

Cu această ocazie, la Școala Gimnazială „Veniamin Costachi” va fi dezvelită o placă comemorativă. (Cristian DIMA)

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: