Google+
Home » Administratie » Fermierii vasluieni, pedepsiți de APIA pentru o greșeală comisă chiar de cei de la APIA

Fermierii vasluieni, pedepsiți de APIA pentru o greșeală comisă chiar de cei de la APIA

APIA Vaslui refuză să elibereze adeverințe fermierilor care nu au restituit banii primiți în plus, din cauza unei greșeli de calcul.

Fermierii vasluieni din sectorul zootehnic, care au primit, din greșeală, mai mulți bani de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), nu primesc adeverința necesară pentru a contracta credite în contul subvențiilor dacă nu au restituit sumele încasate în plus. Practic fermierii sunt pedepsiți pentru greșeala funcționarilor de la APIA.

“Am primit prin poștă o înștiințare negativă prin care mi se aduce la cunoștință că nu mi s-a eliberat adeverința solicitată prin cererea depusă la APIA , întrucât nu îndeplinesc condițiile necesare, motivul fiind «debit nerecuperat pentru campania 2017». Cei de la APIA mi-au spus să plătesc datoria, adică banii pe care mi i-au pus ei în cont din greșeală, apoi voi primi adeverința. Nu este corect să-mi pierd dreptul de a mă împrumuta, așa cum fac ceilalți fermieri, mai ales că banii vor fi reținuți de APIA din subvențiile pe 2018. Mai corect ar fi fost să se precizeze în adeverință suma pe care o voi primi după ce mi se reține datoria”, ne-a declarat un fermier.

Cum au ajuns fermierii datori, fără voia lor

Situația s-a creat octombrie 2017, când banii au fost virați, în avans, în conturile fermierilor din sectorul zootehnic în ideea de a veni în sprijinul acestora. Subvenția pe cap de animal a fost stabilită prin împărțirea fondului alocat, pentru acest tip de sprijin financiar, la numărul de animale.  Câteva luni mai târziu, în 2018, s-a constatat că numărul de animale din cererile fermierilor este mai mare, dar, din cauză că plafonul a fost același, a rezultat o subvenție mai mică.

Astfel, la vacile de lapte subvenția este de 401,1809 euro/cap de animal (dar în conturi au ajuns cu 40 de euro mai mult pentru fiecare vaca de lapte), la bivolițe de lapte subvenția a fost stabilită la 173, 9233 euro/cap de animal (fermierii primind cu circa 14 euro/cap mai mult), la taurine 446,5667 euro/cap (în conturi au ajuns mai mult cu 73 de euro pentru fiecare animal ), iar la ANT subvenția fiind de 86,3629 euro/cap (s-a plătit în plus circa 2 euro/cap de animal ).

După această greșeală, autoritățile au stabilit ca banii plătiți în plus fermierilor trebuie recuperați din subvențiile pe 2018. Cu toate astea APIA dorește să încaseze banii mai devreme, condiționând eliberarea acestor adeverințe.

“Dacă nu și-a achitat debitul nu primește adeverință. Ce debit așa mare are, de nu poate să achite ? Cât are de achitat ? O sută-două de lei e așa mult? Să vină cu dovada că a plătit și îi dăm adeverință”, ne-a declarat vineri, Răzvan Arteni, directorul APIA Vaslui. (Cristian DIMA)

 

 

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: