Google+
Home » Justitie » Certificat de înmatriculare fals, descoperit la Vama Albița

Certificat de înmatriculare fals, descoperit la Vama Albița

Polițiștii de frontieră de la Vama Albița efectuează cercetări în cazul unui bărbat cu dublă cetățenie, care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de înmatriculare fals pentru microbuzul pe care îl conducea.

Iurie R., cu cetățenie română și moldovenească, în vârstă de 36 de ani, a vrut să intre în țară la volanul unui microbuz marca Mercedes Sprinter, înmatriculat în Republica Moldova. La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de înmatriculare prezentat la control pentru microbuzul în cauză, polițiștii au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că documentul nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, acesta fiind fals total.

„În timpul cercetărilor bărbatul a prezentat un alt certificat de înmatriculare pentru microbuzul în cauză, valabil, singura diferență fiind la rubrica în care era prevăzut numărul de locuri. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals”, a declarat subcomisar de poliție Irina Mirică, purtător de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui. (G.P)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: