Google+
Home » Justitie » Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui îi pune la plată pe bătușii care au nevoie de îngrijiri medicale

Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui îi pune la plată pe bătușii care au nevoie de îngrijiri medicale

Nu mai puțin de 65 de acțiuni în instanță împotriva celor care nu și-au plătit cheltuielile către ambulanță. 

Cheltuielile pe care Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui le impută bătăușilor sunt cele de transport și costurile per pacient. Tariful perceput pentru transportul la spital este de 2,1 lei/km, așa după cum a fost stabilit de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vaslui. Costurile per pacient sunt cheltuielile directe, cele pe materiale sanitare și cheltuielile indirecte, cele cu plata personalului medical. În aceste condiții, o intervenție a ambulanței la un caz de agresiune variază între 400 și 1.000 de lei, în funcție de gravitate și distanța parcursă până la spital. În unele cazuri, costurile ajung și la 1.400 de lei, dacă pacientul este transportat la o unitatea medicală dintr-un alt județ, în special la Iași.

Pentru a încasa contravaloarea acestor servicii SAJ Vaslui s-a constituit parte civilă, conducerea instituției hotărând să meargă cu propriile dosare la judecătorie și să ceară plata cheltuielilor cu serviciile medicale și de transport ale pacienților.

Potrivit SAJ Vaslui, în ultima perioadă, au fost introduse în instanță 40 de acțiuni împotriva celor care nu și-au plătit cheltuielile, alte 25 de dosare fiind în lucru. (Cristian DIMA)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: