Google+
Home » Administratie » Cum minte cu nerușinare primarul Boroș cu ajutorul ziarului Vremea Nouă! Iată dovada!

Cum minte cu nerușinare primarul Boroș cu ajutorul ziarului Vremea Nouă! Iată dovada!

de Simona MIHĂILĂ

Câtă disperare! Scene de toată jena s-au derulat, ieri, la Primăria Bârlad, unde primarul Dumitru Boroș și ziarul său de curte s-au jucat de-a conferința de presă, profitând de buna credință a unora dintre jurnaliștii bârlădeni, invitați să intre în rol de spectatori, eventual să transmită publicului ”știri” desprinse din dialogul regizat.

Simulacrul cu numele de conferință de presă a fost atât de transparent și de stângaci, încât aproape toți cei prezenți și-au dat seama de mascarada la care au fost chemați să asiste. E adevărat, majoritatea jurnaliștilor bârlădeni s-au prins de regia ieftină ce urma să aibă loc, chiar în momentul în care au primit invitația. Motivul: ”conferința de presă” a fost anunțată în ziarul care servește interesele lui Boroș încă de sâmbătă, aspect pe care purtătorul de cuvânt al primarului nu l-a avut în vedere atunci când i-a mințit pe ceilalți ziariști că organizarea conferinței a fost o decizie de ultim moment.

Comedia a căpătat intensitate în momentul în care primarul s-a dat de gol că știa ce întrebări urmau să i se pună, scoțând din mapă documente ce nu au făcut obiectul conferinței, dar care aveau legătură cu întrebările cu pricina. Altfel spus, a fost atât de ”surprins” de întrebări, încât avea răspunsurile pregătite.

 

De ce se teme avocatul Boroș să facă în instanță afirmațiile fără acoperire pe care le face presei?

 

Tot acest teatru ieftin a avut o singură miză, una pe care primarului îi este teamă, se pare, să o tranșeze în fața instanței de judecată: construcția spitalului privat din Bârlad, pe care a sistat-o abuziv și nici acum, după luni de zile, nu reușește să prezinte argumente legale care să-i justifice decizia.

În lipsa dovezilor și a unei expertize tehnice făcută de o autoritate acreditată, Boroș recurge la strategii jalnice, fără valoare legală, dar menite săSpital privat Barlad - Dan Dobrovolschi

manipuleze masele: comandă articole la ziarul său de curte, singurul dispus să scrie vrute și nevrute.

Interesul este, ce-i drept, unul comun: ”nimicirea dușmanului”, adică a firmei care construiește spitalul privat. Un dușman incomod, care a cerut în instanță dovezi concrete: lui Boroș pentru actele administrative abuzive, iar ziarului pentru linșajul mediatic la care a supus-o, linșaj din care fac parte zeci și zeci de articole mincinoase și fotografii false.

Teoretic, atât Boroș, cât și ziarul-prieten (cel care a afirmat public că ”l-a adus de mână la primărie”, instalându-l în funcția de primar), ar trebui să scape rapid de acuzații: ca niște profesioniști ce sunt, ar trebui să aibă dovezi solide, legale, care să facă din aceste procese floare la ureche!

Până una-alta, dovezile întârzie. Ziarul continuă, spre amuzamentul general, să facă acuzații fără acoperire, dându-și dreptate de unul singur, de la o ediție la alta, și felicitându-se (tot de unul singur) pentru ”dovezile de necontestat”. Pe care nu a reușit să le prezinte niciodată.

În tot acest timp, Boroș avocatul e cuprins de transpirații și cheltuie banii publici pentru a-și angaja avocați care să-l scape din buclucurile în care a intrat și cărora le-a dedicat, deja, jumătate din mandatul său de primar. Perioadă în care ar fi putut să-și îndeplinească măcar câteva din promisiunile cu care i-a convins pe bârlădeni să-l voteze (1.500 de locuri de muncă, elicoptere medicale, investitori, locuințe, câte un lot de teren pentru casă pe săptămână, șosea de centură – în primul rând etc.).

 

”Conferință de presă” făcută pentru ”ziariștii” care scriu după dictare

 

Primul lucru pe care l-a făcut Boroș în prima lună de mandat  a fost să se ”ocupe” de unul dintre cei mai importanți investitori privați din Bârlad, cel care oferă aproximativ 200 de locuiri de muncă. I-a cășunat să afirme că Axa Optic a încălcat legea construind un centru medical pe propriul ei teren (cumpărat, în urma unei licitații publice, cu aproape 70.000 de euro, care au intrat în bugetul orașului), fără a și dovedi acest lucru. Nu a putut prezenta niciodată dovada că firma a încălcat legea.

Atunci când a comunicat că lucrările de construcție trebuie sistate, nu a spus (in corespondenta oficială) că acestea sunt ilegale. A spus-o doar in fata acelor ziariști cunoscuți că nu cer dovezi, ci scriu după dictare! Singurul ”argument” a fost un studiu plătit din bani publici, care a concluzionat că nu e loc de ”spital privat”, deoarece curtea spitalului public ar fi … prea mică. Nici pomeneală de legi încălcate, ocupări abuzive ale domeniului public și alte afirmații dictate ”ziariștilor”.

Nu mai subliniem iarăși, că la realizarea acestui studiu au stat o sumedenie de documente false transmise de primarul Boroș. Am detaliat subiectul într-un articol anterior (detalii aici).

Ieri, în cadrul conferinței de presă, Boroș nu a scos niciun cuvințel despre aceste documente false care au influențat decisiv rezultatele așa-zisului studiu.

În schimb, a pomenit de ”o comisie” care a făcut niște măsurători, iar constatările acestei comisii ar sta la baza actelor sale administrative.

Deși ne-a invitat la conferința de presă, Boroș a refuzat să răspundă întrebărilor adresate de reporterii noștri. Chiar ne-a spus în față că nu-l interesează întrebările noastre. Am fi vrut să aflăm cine face parte din această ”comisie” și dacă măsurătorile făcute de comisia anonimă au valoarea unei expertize tehnice autorizate (ziarul prieten nu a avut asemenea curiozități).

Ni s-a spus doar că respectiva comisie a fost desemnată de curând, Boroș neputând explica de ce a afirmat încă din 2016 că firma Axa Optic a încălcat legea, în condițiile în care, tot el spune, constatările ”comisiei”, referitoare la acest aspect, sunt de dată recentă .

 

Iulian Bîca, șeful Piețelor și prietenul lui Boroș, a intrat ca hoțul în perimetrul spitalului privat, fiind surprins de camerele de luat vederi

 

Prea multe minciuni în care s-a încurcat Boroș! Pe unele încearcă disperat să le acopere cu ajutorul prietenilor de familie. De exemplu, Iulian Bîca, pensionarul din armată, fost membru PSD, pe care primarul Boroș l-a pus șef la Direcția Piețelor și Parcărilor din Bârlad.

Pe 25 iunie, la ceas de seară (18.30), pe principiul ”noaptea, ca hoții, seara, ca proștii”, domnul Bîca, însoțit de două persoane, a pătruns ”pe șest” în perimetrul ce reprezintă organizarea de șantier aferentă construcției spitalului privat.

Camerele de luat vederi l-au surprins în timp ce măsura precipitat, cu o ruletă, distanțe, unghiuri, trepte etc. Reprezentanții firmei Axa Optic au mers la fața locului pentru a-i întreba pe oaspeții nepoftiți cum au intrat, cine i-a trimis și care este motivul pentru care nu și-au cerut permisiunea de a pătrunde într-o organizare de șantier privată, făcută conform legii, inclusiv la recomandarea instanței de judecată.

Bîca arată cum a sfasiat plasa de protectie, pentru a intra fraudulos pe santierul spitalului privat

Bîca s-a pierdut puțin cu firea și nu a putut preciza în ce calitate se află acolo și nici dacă măsurătorile pe care le efectuează cu sârg fac parte din atribuțiile de serviciu, cele prevăzute în fișa postului de director al Piețelor, Parcărilor și Cimitirelor din Bârlad, pentru care primește leafă din banii publici.

Reprezentanții Axa Optic s-au oferit să-l scutească de efort și să-i pună la dispoziție măsurători făcute de toți experții posibili (topo, cadastru, Inspectoratul de Stat în Construcțiii, experți tehnici acreditați de ministerele de resort etc.). În general, cam tot ce le trebuie tuturor instanțelor de judecată de pe mapamond. Expertize pe care și primarul Boroș le-ar putea solicita (și chiar comanda), dar numai dacă e interesat de dovezi imbatabile.

Până ca Bîca să se dumirească ce caută acolo, reprezentanții Axa Optic au sunat la 112 și au chemat poliția. Au făcut plângere penală pentru distrugere, întrucât Bîca, în calitate de reprezentant oficial al Primăriei Bârlad (după cum a explicat) a sfâșiat plasa de protecție care proteja spitalul de șantier, fără acordul și știința proprietarului. Ba chiar a arătat senin gaura pe care a făcut-o și în care s-a strecurat. Ca hoțul. Pardon, ca un vajnic reprezentant al Primăriei Bârlad, cea care nu are nimic de ascuns!

Contactat de reporterii Est News pentru un punct de vedere referitor la acțiunea sa ”oficială” de pe 25 iunie, Iulian Bîca ne-a spus că se abține de la declarații: ”Nu am nimic de spus despre acest subiect. Întrebați-mă orice altceva, dacă sunt sănătos, dacă mi-e bine, dacă mi-e rău”. De acord, domnule Bâca: atunci când ați pătruns fraudulos într-o zonă unde aveați interzis, vă simțeați bine, sau vă simțeați rău?

Comments

comments

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: