Google+
Home » Social » Meseriașii sunt pe cale de dispariție la Bârlad. Toți angajatorii se plâng de lipsa forței de muncă iar salariații de salariile mici

Meseriașii sunt pe cale de dispariție la Bârlad. Toți angajatorii se plâng de lipsa forței de muncă iar salariații de salariile mici

de Mihaela NICULESCU

De la an la an, Bârladul, ca de altfel întreg județul, se confruntă cu o lipsă acută de meseriași. Electricienii, constructorii, textiliștii, mecanicii auto, vânzătorii cu calificare, au ajuns păsări rare.

Școlile profesionale și liceele bârlădene, împreună cu angajatorii, încearcă să rezolve această problemă, care se acutizează pe zi ce trece, dar de foarte puține ori

ajung la rezultatul dorit. Și lanțurile de magazine alimentare se confruntă cu o lipsă de personal calificat, așa că încearcă să facă față cu personal necalificat, de multe ori cu angajați cu câteva clase și fără niciun fel de experiență în domeniu. În vreme ce angajatorii spun că nu au de unde să recruteze personal, reprezentanții școlilor profesionale din oraș spun că o parte din vină o poartă și agenții economici, care nu doresc să solicite școlilor înființarea de clase cu profiluri diferite pentru învățământul dual. Angajatorii nu vor să solicite încheierea de contracte cu școlile, pentru calificarea elevilor în cadrul învățământului dual, întrucât legislația în vigoare nu le este favorabilă. Poate că ar accepta să solicite înființarea de școli profesionale (învățământ dual) dacă legea i-ar obliga pe ucenicii pe care trebuie să îi plătească cu 200 de lei lunar, pe parcursul anilor de școală profesională, să rămână în unitatea care i-a format.

„Învățământul dual înseamnă un angajament din partea angajatului, înseamnă alocarea bursei lunare de 200 lei, dar faptul că nu au nicio garanție că după ce îi formează la locul de muncă rămân acolo, angajatorii nu dau curs demersului. Învățământ dual înseamnă că programa școlară este formată jumătate din teorie și jumătate din practică. La Bârlad, de exemplu, la Colegiul Tehnic «Alexandru Ioan Cuza», nu am reușit până acum să formăm în anul școlar 2017 – 2018 decât o jumătate de clasă la profilul textile, la solicitarea societății «Confecții SA», care se confruntă cu o criză mare de personal. Pentru anul școlar 2018 – 2019 vom avea o jumătate de clasă la profilul mecanic auto, în urma solicitărilor făcute de șapte firme de profil din oraș. Agenții economici nu au solicitat până acum înființarea unei clase de comerț sau de vânzători la învățământul dual, probabil pentru că nu vor să cheltuie banii, ca apoi să rămână fără personal”, ne-a declarat Irina Chiriac, directoarea Colegiului Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”.

Acest colegiu are și o clasă de vânzători, la Școala Profesională, precum și o jumătate de clasă la profilul tehnician activitate comerț, la liceu. Printre altele liceul și școala profesională de la Colegiul „Alexandru Ioan Cuza” pregătesc specialiști în domeniile comerț, textile, electronică și automatizare, industrie alimentară, servicii și mecanică.

De asemenea și Liceul Tehnologic „Petru Rareș” pregătește specialiști, precum tehnician în gastronomie, textilist design vestimentar, comerciant vânzător, bucătar, ospătar, cofetar și mecanic auto. Teoretic, forță de muncă ar fi, numai că angajatorii spun că nu este de calitate.

Tinerii nu mai sunt interesați ca acum 10 – 15 ani să se angajeze, iar dacă se întâmplă, majoritatea sunt incompetenți. Nu sunt serioși și nu respectă fișa postului. Avem însă și angajați care lucrează de ani de zile la noi în magazine și au reușit să evolueze, să devină șefi de magazine și sper să iasă la pensie de la noi. Cei mai tineri, în schimb, vin o perioadă, după care renunță, li se pare greu. Unii pleacă în străinătate, iar alții urmăresc slujbe la stat. Ne confruntăm cu mari probleme privind forța de muncă și nu de puține ori închidem ochii atunci când îi surprindem pe unii dintre angajați pe picior greșit. Din păcate, cei care au de suferit suntem noi, investitorii, a căror credibilitate în rândul populației uneori are de suferit, ori de câte ori clienții găsesc în raft produse expirate, neetichetate, nearanjate corespunzător sau când atitudinea lucrătorilor noștri vizavi de client nu este una civilizată”, a declarat pentru Est News patronul unui lanț de magazine alimentare din Bârlad. Acesta mai spune că Bursa locurilor de muncă nu reprezintă, în realitate, pentru el, o oportunitate de a recruta forță de muncă, pentru că cei prezenți vin doar să bifeze că au fost la bursă și că nu au găsit nimic ce li se potrivește, iar dacă sunt selectați pentru interviu nu se mai prezintă sub nicio formă la întâlnirea cu reprezentanții societății.

Cei mai mulți agenți economici din Bârlad recunosc că bârlădenii nu mai sunt atrași să lucreze în anumite domenii, în special în comerț, dar există forță de muncă în satele din jur, pe care însă nu pot să o folosească, dintr-un motiv ce aparent pare neimportant: lipsa mijloacelor de transport de la localitatea de domiciliu către serviciu. Localnicii din Simila, Zorleni, Popeni au cu ce veni la Bârlad și o parte din angajații lanțurilor de magazine alimentare și universale provin de acolo. În schimb, există cereri din partea locuitorilor din Trestiana, Grivița, Tutova și Perieni, care nu își pot permite să aibă un serviciu la Bârlad, ca vânzător de exemplu, întrucât nu au cu ce să ajungă acasă, seara după ora 20.00.

Poate că ar fi bine ca cei din Consiliul Județean să se gândească și la această categorie de persoane, care nu are niciun loc de muncă în localitățile în care locuiesc și să scoată la licitație trasee pe rutele amintite, pe care să circule mașini până la ora 22.00. Șomajul este foarte ridicat la noi în județ și culmea, este încurajat și de lipsa mijloacelor de transport a persoanelor din mediul rural la Bârlad, unde ar putea munci”, ne-a declarat patronul unui supermarket din Bârlad.

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: