Google+
Home » Administratie » 15 primari din județ și-ar putea primi înapoi investițiile făcute în ultimii ani în unitățile de învățământ

15 primari din județ și-ar putea primi înapoi investițiile făcute în ultimii ani în unitățile de învățământ

O parte din primarii din județ care au contribuit la cofinanțarea lucrărilor de construire a unor unități de învățământ în comune își pot primi banii înapoi de la Guvern. Pentru aceasta, edilii trebuie să trimită de urgență la guvern hârtiile prin care să demonstreze execuția acestor lucrări.

Șansă imensă pentru 15 primării comunale din județ să-și recupereze partea de cofinanțare făcută la școlile și grădinițele ridicate în ultimii ani cu fonduri preponderente de la Uniunea Europeană sau Banca Mondială. În acest sens, edilii trebuie să trimită în timp record la Ministerul Educației hârtiile prin care să demonstreze că au contribuit la construirea acestor unități de învățământ.

Noi am transmis încă de acum câtva zile o circulară către primării prin care le-am informat că au posibilitatea să recupereze acele sume investite de la bugetul local ca și parte de cofinanțare pentru realizarea unor lucrări suplimentare la școli sau grădinițe. Este păcat să pierdem acești bani care sunt, de fapt, fonduri nerambursabile ce se pot întoarce la bugetele acestor primării și apoi cheltuite în orice alte direcții”, ne-a declarat prefectul județului, Eduard Popica.

Banii investiți de către primării ar putea ajunge în timp record în conturile unităților administrativ-teritoriale, adică în mai puțin de 30 de zile. Cel puțin așa promite prefectul Popica, conform garanțiilor date de către reprezentanții guvernului. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: