Google+
Home » Invatamant » Primul șantier de arheologie didactică

Primul șantier de arheologie didactică

Inspectoratul Școlar Județean Vaslui organizează, în acest an, pe 16 noiembrie, prima ediție a Simpozionului Internațional de Arheologie Didactică, marcând astfel un moment jubiliar – jumătate de veac de la înființarea inspectoratelor școlare și a județelor.

Simpozionul Internațional de Arheologie Didactică – ediția I, se va desfășura la Vaslui, având ca dată preconizată 16 noiembrie 2018. Această primă ediție va fi organizată pe cinci mari axe (învățământ preșcolar, învătământ primar, învățământ secundar, învățământ universitar și educație non-formală) corespunzătoare centrelor esențiale de interes ale învățământului, fără însă a elimina posibilitatea unei binevenite interdisciplinarități.

Cu această ocazie, va fi lansat un concept novator, dar cu rădăcini adânci în tradiție: Arheologia Didactică.

Noul concept a fost inventat pentru a răspunde unei nevoi intense de recuperare a ceea s-a pierdut și de reintroducere în circuitul valorilor spirituale (cu focalizare pe cele didactice) a unor idei, metode, procedee și proceduri, a unor aplicații care au fost uitate. Au dispărut manuale excelente, dar cu o durată de viață extrem de redusă, s-au pierdut metode, munca asiduă a unor specialiști naționali extrem de talentați a fost înlocuită cu produse de import de o calitate, cel mai adesea, îndoielnică și, în orice caz, nereprezentative pentru acest spațiu spiritual.

Fiind primul șantier de arheologie didactică, nu se vor fixa repere temporale precise sau teme stricte, dar se pot sugera studierea, prezentarea și readucerea în atenția lumii pedagogice, de exemplu, a abecedarelor vechi (pornind poate chiar de la cel al lui Ion Creangă), a metodelor și manualelor de limbi moderne din perioada interbelică sau postbelică, a manualelor de științe și a metodelor în care acestea erau predate.

Cu această ocazie va fi editat primul număr al Revistei Române de Arheologie Didactică. (Cristian DIMA)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: