Home / Administratie / La Negrești s-au stabilit taxele pentru bâlciul anual

La Negrești s-au stabilit taxele pentru bâlciul anual

Bâlciul de la Negrești se organizează, în perioada 12-15 august, pe strada Mihail Kogălniceanu.

Și la Negrești se păstrează tradiția organizării bâlciului anual, în perioada vacanței de vară. Acesta va începe duminică, 12 august și va ține până miercuri, 15 august. Fiindcă au mai rămas doar câteva zile până atunci, în ultima ședință a Consiliului Local Negrești au fost stabilite tarifele “pentru utilizarea temporară a locurilor publice existente în bâlci”.

Spre deosebire de anul trecut, când s-a acordat o reducere de 2 lei/mp persoanelor care au închiriat suprafețe mai mari de o sută de metri pătrați, anul acesta taxa este de 7 lei/mp, indiferent de suprafața închiriată pentru comercializarea produselor și prestările de servicii.

Pentru terenurile ocupate de mijloacele de transport cu caracter administrativ (rulote de dormit, vagoane de dormit, tractoare autocamioane și alte asemenea), taxa este de 20 de lei pe zi pentru fiecare vehicul, iar pentru mijloacele de transport cu tracțiune animal este de cinci lei pe zi. (Cristian DIMA)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Ultima oră! Vântul puternic a distrus până acum trei acoperișuri la Bârlad (Foto/Video)

Două echipe ale Detașamentului de Pompieri Bârlad intervin  la ...

Investiții de milioane de euro la Vetrișoaia

Autoritățile locale din Vetrișoaia se pricep să administreze banii ...

Deficitul bugetar al Bârladului este de 7% în acest an! Consilierii PSD cer explicații primarului

Consilierii locali PSD amenință că nu vor vota proiectul ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: