Home / Administratie / Șomerii cu vârsta de peste 45 de ani își găsesc cu greu un loc de muncă

Șomerii cu vârsta de peste 45 de ani își găsesc cu greu un loc de muncă

Numărul persoanelor de peste 45 de ani, care primesc un loc de muncă, scade de la un an la altul.

În primele șase luni ale acestui an, s-au încadrat în muncă 1.345 de șomeri în vârstă de peste 45 ani, cu 210 mai puțini față de perioada similară a anului precedent, conform datelor furnizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vaslui În același timp a scăzut și numărul angajatorilor care solicită subvenționarea locurilor de muncă pentru încadrarea în muncă a acestor persoane. Conform sursei citate în primul semestru din acest an angajatorii au cerut subvenții pentru 166 de persoane în vârstă de peste 45 de ani, ceea ce reprezintă cam jumătate din numărul subvențiilor acordate, pentru această categorie de șomeri, în aceeași perioadă a anului trecut.

În iulie a fost majorată subvenția de la 900 de lei, la 2.250 de lei, în speranța că acest stimulent, care este mai mare cu 300 de lei decât salariul minim brut pe economie, îi va determina pe angajatori să-și îndrepte atenția către această categorie de șomeri.

“Angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminatã, cu normă întreagă, șomeri în vârstă de peste 45 de ani, dar și șomeri de lungă durată, tineri NEET sau șomeri care sunt părinti unici susținători ai familiilor monoparentale primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, 2.250 lei, cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 18 luni”, ne-a declarat Laura Toporăscu, purtător de cuvânt al AJOFM Vaslui.

În evidențele AJOFM Vaslui sunt 4.212 șomeri cu vârsta între 40-49 ani, 2.106 șomeri cu vârsta între 50 și 55 ani și 2.324 șomeri cu vârsta peste 55 ani. (Cristian DIMA)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Firmele vasluiene și-au învățat lecția după ultima criză economică, populația nu!

Amânarea plății ratelor la bănci cu până la nouă ...

A știut Boroș de decizia luată de Minister de transformare a spitalului din Bârlad in spital suport de tratare a pacientilor cu Covid-19?

Comunicat de presa     Deputat Adrian Solomon Organizatia ...

Declarația pe propria răspundere poate fi completată integral de mână

Declarația pe proprie răspundere referitoare la circulația persoanelor în ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: