Google+
Home » Justitie » Un tânăr a predat o grenadă la sediul Poliției Județene Vaslui, după ce a găsit-o într-o pădure

Un tânăr a predat o grenadă la sediul Poliției Județene Vaslui, după ce a găsit-o într-o pădure

Un tânăr de 20 de ani a predat, vineri seara, cu o grenadă în mână în sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, după ce o găsise în pădurea Paiu. Elementul de muniție urmează a fi ridicat de către pirotehniștii Inspectoratului de Poliție al Județului Iași, singura instituție abilitată din zona Moldovei pentru astfel de misiuni.
Un tânăr a intrat, vineri seara, cu o grenadă în mână pe ușa Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui. Ofițerul de
serviciu a rămas blocat pentru câteva fracțiuni de secundă până când vasluianul de 20 de ani i-a spus că, de fapt, vrea să predea respectivul element de muniție. Tânărul i-a mărturisit polițistului că ar fi găsit grenada în pădurea de la Paiu, situată în apropierea municipiului Vaslui.
”Deocamdată, nu se cunoaște proveniența respectivului element de muniție. Evident că se vor face cercetările care se impun în astfel de cazuri pentru a se stabili împrejurările în care a fost găsită”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Silvia Manta.
Potrivit sursei citate, grenada nu ar prezenta niciun pericol și urmează a fi predată grupei pirotehnice a IPJ Iași, singura abilitată din zona Moldovei pentru astfel de misiuni. Ulterior, se va face și expertizarea elementului de muniție. (Ionuț PREDA)

Comments

comments

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: