Google+
Home » Sanatate » La ce trebuie să fie vasluienii atenți pentru a depista pesta porcină africană și ce obligații au crescătorii de porci

La ce trebuie să fie vasluienii atenți pentru a depista pesta porcină africană și ce obligații au crescătorii de porci

Având în vedere evoluția agresivă a pestei porcine africane în România, în condițiile în care gradul de contagiozitate este extrem de ridicat pentru efectivele de suine, atât din exploatațiile non profesionale, cât și din exploatațiile comerciale, este imperios necesar ca vasluienii sa fie foarte atenți la anumite aspecte.

Primele semne ale pestei porcine africane (PPA) pot fi cu greu observate, iar simptomele acestei maladii apar mai ales în formele preacute sau acute. Fermierii pot observa o serie de manifestări care indică îmbolnăvirea porcilor cu PPA. Un deces inexplicabil în efectivul de porci, este semn clar că trebuie să vă alarmați, să raportați situația atât medicului veterinar, cât și autorităților sanitar-veterinare. Febra ridicată, de circa 40-42 de grade Celsius, este un alt posibil semn al îmbolnăvirii porcilor cu pesta porcină africană. Porcii bolnavi cu PPA prezintă înroșiri ale pielii, simptom ce poate fi sesizat mai mult la animalele cu pielea deschisă. Acest simptom apare mai ales în vârful urechilor, la coadă, pe piept și/ sau în zona abdomenului. Pierderea poftei de mâncare, a animalului, este un alt semn care trebuie să vă îngrijoreze. Porcii care au fost afectați de pesta porcină africană își pierd energia, devin apatici și înainte de deces cu 24-48 de ore își pierd coordonarea motrică. Scroafele bolnave de PPA avortează. Boala afectează în mod egal masculii și femelele, iar îmbolnăvirea nu este influențată de vârstă. Porcii cu PPA pot prezenta stări de vomă, diaree (uneori cu sânge) și scurgeri la ochi.

Obligațiile crescătorilor de porcine din județ

Vasluienii care cresc porci trebuie să respecte o serie de reguli pentru a preveni răspândirea pestei porcine africane. Aceștia trebuie să crească porcii în spații împrejmuite, în adăposturi închise, cu respectarea condițiilor de igienă, microclimat și bunăstare. De asemenea li se cere de către autorități să elimine posibilitatea de a veni în contact cu porci străini de curtea acestora, cu porci mistreți sau cu alți proprietari de porci domestici. Vasluienii trebuie să nu intre în adăposturile unde sunt crescuți porcii, cu încălțămintea și hainele purtate pe stradă, pe domeniul public. Este recomandată chiar dezinfecția la intrarea în adăpost, prin punerea unei tăvițe cu paie îmbibate în soluții dezinfectante. Crescătorii trebuie să nu cumpere purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificați (cu crotalie) și fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit. De asemenea e necesar să anunțe imediat medicul veterinar sau Direcția Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor de apariția oricăror semne de boală sau mortalitate la animalele proprii. Li se mai cere să nu hrănească animalele cu resturi alimentare provenite de la carnea de porc gătită în familie. Dacă există vânători în familie, care aduc carne de mistreț, sub nicio formă să nu dea porcilor apa provenită de la spălarea cărnii sau a resturilor de carne. Să nu scoată scroafele sau vierii din exploatație în scopul montei cu animale din altă exploatație și să nu folosească în hrana animalelor iarbă culeasă de pe câmp, pentru că ea ar fi putut să vină în contact cu porci mistreți bolnavi. Crescătorii de porci trebuie să respecte legislația privind ecarisarea teritoriului, prin predarea cadavrelor de la porcine moarte la unitatea de neutralizare, cu sprijinul autorităților locale.

Toate animalele suspecte trebuie sacrificate și neutralizate, iar proprietarii ai căror porci sunt identificați (crotaliați) și înregistrați in Sistemul Național de Înregistrare și Identificare a Animalelor, vor fi despăgubiți de către stat, la prețul de piață al animalelor. (G.P)

Comments

comments

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: