Google+
Home » Justitie » Un copil de patru ani, transportat cu elicopterul la Iași, după ce a fost victima unui accident rutier la Băcești

Un copil de patru ani, transportat cu elicopterul la Iași, după ce a fost victima unui accident rutier la Băcești

Accident grav la Băcești, ieri dimineață. Un copil în vârstă de patru ani, a fost lovit în plin de un șofer în vârstă de 22 de ani, care se deplasa spre Negrești.

Se pare că micuțul, nesupravegheat, a traversat strada pe un loc nepermis, cu vizibilitate redusă, sărindu-i în față șoferului, care nu a mai putut evita impactul. Din păcate lovitura a fost puternică, iar starea copilului este una destul de gravă. Părinții l-au găsit inconștient și l-au urcat imediat în mașină, pentru a-l transporta la Spitalul Județean Vaslui. Pe drum s-au întâlnit cu o ambulanță, la Negrești, care a transportat apoi copilul la Spitalul județean. După investigații medicii au constatat că micuțul avea mai multe traumatisme la mâini și picioare, dar și un traumatism cranio – cerebral, drept pentru care a fost direcționat către un spital din Iași. Transportul s-a făcut cu elicopterul SMURD.

„În cursul dimineții de ieri pe Drumul Județean 159, în dreptul localității Băcești, un șofer în vârstă de 22 de ani, din Zăpodeni, a acroșat un copil de patru ani, care lăsat nesupravegheat a traversat strada în loc nepermis, în fugă, șoferul nemaiputând evita impactul. Șoferul a fost verificat cu aparatul alcool test, constatând se că nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. Ancheta se află în derulare, iar în acest caz șoferului i s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, ne-a declarat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliției Județene Vaslui. (Crina BUTA, Mihaela NICULESCU)

Comments

comments

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: