Google+
Home » Administratie » Primar pentru o zi la Vaslui, competiție câștigată de Silviu Cătălin Luca, un elev de la Liceul ”Emil Racoviță”

Primar pentru o zi la Vaslui, competiție câștigată de Silviu Cătălin Luca, un elev de la Liceul ”Emil Racoviță”

Un elev de clasa a XII-a de la Liceul ”Emil Racoviță” a fost câștigătorul din acest an al proiectului ”Primar pentru o zi” lansat de către autoritățile din municipiul Vaslui. Așa cum prevede tradiția, edilul primar și ceilalți doi colegi care au ținut locul viceprimarilor au participat, timp de opt ore, la programul zilnic al celor ce conduc urbea vasluiană.

Ediția din acest a competiției ”Primar pentru o zi” a fost câștigată de către Silviu Cătălin Luca, elev al Liceului ”Emil Racoviță” Vaslui. Adolescentul de 18 ani, care va intra în ultimul an de studiu, a reușit să convingă juriul că este cel mai competent să preia, măcar pentru o zi, funcția de edil al orașului.

Din fericire, am fost selectat și am prins o mică parte din activitatea de primar. Este ceva obositor, solicitant, și am înțeles ce înseamnă cu adevărat să fii pe o funcție de administrație. Încă de la primele ore de program am constatat că este o activitate destul de organizată. Am aplicat din curiozitate. Pe viitor o să încerc să mă implic pe această direcție”, a declarat Silviu Cătălin Luca.

Primarul de o zi și cei doi viceprimari elevi au mers pe la Prefectură, au vizitat Muzeul Județean Vaslui, au avut o întâlnire cu o delegație a unei municipalități din Macedonia și au avut vizite la Centrul de Zi ”Bucuria” și la Stația de Epurare Vaslui.

Din acest proiect s-au născut cel puțin două idei. Este vorba despre orașul Vaslui, trecut și viitor în imagini, ceea ce înseamnă punerea în antiteză a orașului de acum 15-20 de ani cu cel de astăzi. Al doilea proiect este legat de pregătirea pentru Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie. Acestea trebuie să prindă viață astfel încât să nu fie o dezamăgire pentru acești elevi”, a spus primarul Vasile Pavăl.

Ca o recompensație pentru activitatea desfășurată la Primăria Vaslui pentru o zi, elevul edil a primit suma de 777 de lei, reprezentând indemnziația pentru o zi a primarului. De asemenea, cei doi elevi viceprimari pentru o zi, Andrei Bordeianu, de la Liceul ”Mihail Kogălniceanu”, și Victor Munteanu, de la Liceul ”Ștefan Procopiu”, au fost recompensați cu câte 629 de lei. (Ionuț PREDA)

Comments

comments

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: