Google+
Home » Administratie » Peste 200 de artiști, în 14 ore de concerte, la Zilele Culturale ale Municipiului Vaslui

Peste 200 de artiști, în 14 ore de concerte, la Zilele Culturale ale Municipiului Vaslui

Peste 200 de artiști, mulți dintre aceștia consacrați, precum Călin Goia (Voltaj), Bodo (Proconsul) și Maria Dragomiroiu, au oferit nu mai puțin de 14 ore de concerte în cele patru seri a Zilelor Culturale ale Municipiului Vaslui, în care mii de oameni au fost prezenți în Piața Civică. De asemenea, organizatorul principal al evenimentelor, Primăria Vaslui, a bifat nu mai puțin de 40 de manifestări culturale și peste 50 de ore de activități sportive competiționale.

Zilele Municipiului Vaslui au bătut toate recordurile, cel puțin la nivel de județ, în ceea ce privește numărul de artiști care au evoluat pe scena din Centru Civic, a evenimentelor culturale și a întrecerilor sportive. Pregătit timp de mai bine de opt luni, evenimentul a reunit nu mai puțin de 200 de artiști din țară și Republica Moldova, care au concertat patru seri la rând, timp de 14 ore. Pe lângă artiștii locali, pe scenă au urcat și nume sau trupe sonore, precum Voltaj, Proconsul sau Maria Dragomiroiu, organizatorii oferind, astfel, muzică pentru toate categoriile de spectatori prezenți cu miile la fiecare concert.

Pe lângă muzică de bună calitate, vasluienii, și nu numai, s-au putut bucura și de 40 de manifestări culturale, desfășurate în foarte multe locații, de la muzeu și bibliotecă, la Parcul Copou și Curțile Domnești. Evident, nu au lipsit nici întrecerile sportive, unele de anvergură națională, cu participarea a zeci de județe. Adunate, au fost peste 50 de ore dedicate activităților sportive competiționale care, împreună cu manifestările culturale, s-au desfășurat în 11 locații diferite.

De asemenea, au fost opt ore de spectacole pentru copii, zece ore de film documentar și artistic românesc, opt ore de recitaluri în Parcul Copou, precum și simpozioane, expoziții, festivități de premiere a valorilor locale vasluiene. (Ionuț PREDA)

 

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: