Google+
Home » Administratie » Mareșalul Constantin Prezan va fi comemorat în județ printr-o serie de manifestări cultural-științifice

Mareșalul Constantin Prezan va fi comemorat în județ printr-o serie de manifestări cultural-științifice

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare ” Vaslui organizează, în perioada 25 – 26 august 2018, o serie de manifestări cultural-științifice desfășurate cu ocazia aniversării Centenarului Marii Uniri și comemorării a 75 de ani de la trecerea în neființă a Mareșalului Constantin Prezan.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu instituția Consiliului Județean Vaslui, Primăria Comunei Dumești, Batalionul 110 Sprijin Logistic „Mareșal Constantin Prezan” din cadrul U.M. 01764 Brăila, Școala Gimnazială „Mareșal Constantin Prezan” Dumești și Olga Macarie, nepoata Mareșalului Constantin Prezan.

Responsabili cu organizarea sunt prof. dr. Ramona Maria Mocanu (manager al Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui), lt. col. Laurențiu Vâlcu (comandantul Batalionului 110 Sprijin Logistic „Mareșal Constantin Prezan” Brăila), Anca Iordachi, Oana Ambrosă și Dr. Mihai Șelaru (toți trei muzeografi la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui).

Programul manifestărilor începe sâmbătă la ora 10.00, cu vernisajul expoziției „Eroi ai Primului Război Mondial”, în Sala „Arta” a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui. De la 10.45 va avea loc o deplasare la Dumești, urmată la 12.00 de o ceremonie militară și depuneri de coroane la Monumentul „Mareșal Constantin Prezan” din Dumești. De la ora 13:15 va avea loc o ceremonie religioasă și depuneri de coroane la mormântul Mareșalului Constantin Prezan de la Schinetea, rumată de vizitarea conacului de la Schinetea la ora 13.45 și prânzul la Schinetea, de la ora 14.15. La ora 15.00 va avea loc începerea lucrărilor Simpozionului „Mareșalul Constantin Prezan – apărător al Marii Uniri”, la Școala Gimnazială „Mareșal Constantin Prezan” Dumești, moderator muzeograf Anca Iordachi. De la ora 19.30 se va lua cina la Dumești.

Duminică, de la ora 11.00 continuă lucrările Simpozionului „Mareșal Constantin Prezan – apărător al Marii Uniri”.

În cadrul Simpozionului vor susține comunicări următorii invitați: Senator Ion Hadârcă; Prof. univ. dr. Ion Giurcă – Universitatea Națională de Apărare „Carol I” București; Col. (r.) Mihai Hodorogea, București; Dr. Alin Spânu – Facultatea de Istorie -Universitatea din București; Col. (r.) dr. Dan Prisăcaru – Director al Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”, Filiala „Ștefan cel Mare” Iași, Cadru didactic asociat la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu; Dr. Costin Scurtu – Directorul Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”, Filiala Constanța; Col. (r.) Nicu Murgu – Asociația Parașutiștilor „Șoimii” Buzău; Lt. col. Gabriel Carpiuc – Comandantul Centrului de Instruire pentru ISR, Parașutiști, Operații Speciale și JTAC „General – maior Grigore Baștan” Buzău; Lt. col. Dragoș Claudiu Axinia – Centrul de Instruire pentru ISR, Parașutiști, Operații Speciale și JTAC „General – maior Grigore Baștan” Buzău; Prof. Marcel Proca, Bârlad; Prof. dr. Nicolae Ionescu – Inspector de specialitate la Inspectoratul Școlar Județean Vaslui; Dr. Laurențiu Chiriac – Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui. Totodată, va avea loc și prezentarea cărții „Armata română de la București la Mărășești 1916-1917” (București, Editura Militară, 2017), autor: Ion Giurcă. (G.P.)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: