Google+
Home » Social » Noutăți pentru toți vasluienii amatori de bălăceală la piscină: dezinfectarea picioarelor și duș, înainte de intrarea în bazin!

Noutăți pentru toți vasluienii amatori de bălăceală la piscină: dezinfectarea picioarelor și duș, înainte de intrarea în bazin!

Litoralul este, dintotdeauna, principala atracție a verilor, însă prețul prohibitiv al sejururilor, distanța și serviciile mizerabile înclină balanța, în cazul a mii de vasluieni, în favoarea piscinelor. În ultimii ani, numărul acestora a crescut considerabil, mai cu seamă în zona municipiului Bârlad unde, în afară de cunoscutele bazine ale ștrandului, localnicii din oraș, dar și din împrejurimi, au la dispoziție încă patru piscine: trei private, în aer liber, și una în interiorul Centrului Loisir (fosta baie comunală). Piscine mai există și la Vaslui, precum și în câteva comune.

În general, concurența acerbă a făcut ca administratorii acestora să fie la înălțime în privința calității serviciilor, însă un nou ordin al Ministerului Sănătății, publicat ieri în Monitorul Oficial, vine cu obligații și mai multe față de proprietarii acestora. Desigur, noile reglementări vor veni la pachet cu scumpirea tarifelor, pentru că pretențiile autorităților (binevenite, ce-i drept!) implică serioase cheltuieli din partea firmelor care dețin asemenea baze de agrement. O parte dintre noutăți se aplică chiar de astăzi, cum ar fi obligația de a avea un responsabil cu piscina, însă unele se vor aplica abia din februarie 2020, cum ar fi instalarea unui sistem de recirculare a apei.

Dezinfectarea picioarelor la intrare

Fiecare piscină publică trebuie să aibă o zonă pentru dezinfectarea picioarelor (pediluviu), prevede actul normativ. Aceasta trebuie să fie, practic, la intrarea în piscină, poziționată în așa fel încât să nu poată fi evitată.

„Pentru piscinele de uz public, accesul utilizatorilor către suprafața adiacentă bazinului se face obligatoriu prin trecerea prin pediluviu, dușuri pentru picioare sau orice alt sistem ce asigură condiții similare de dezinfecție a picioarelor”, scrie în document. Până acum, singura obligație era ca clienții să facă duș înainte de a intra în piscină, care oricum este păstrată.

Sunt menținute, de asemenea, regulile care interzic accesul în bazine ale celor cu boli transmisibile, răni deschise sau boli de piele.

În afară de zona de dezinfectare a picioarelor, pentru persoanele desculțe sau în papuci de baie trebuie să existe o cale de circulație separată de căile folosite de persoanele încălțate.

Altă noutate este că, de-acum, fiecare piscină publică trebuie să aibă un responsabil de piscină, adică cineva care să se ocupe de buna funcționare a piscinei sau de respectarea cerințelor igienice și ambientale, printre altele.

Referitor la temperatura apei, temperatura minimă trebuie să fie de cel puțin 24°C și de cel mult 32°C. Asta în condițiile în care, până acum, firmele aveau de respectat intervalul 22 – 24°C.

În maximum doi ani, sisteme de recirculare și tratare a apei

Referitor la apa din piscină și, în cazul bazinelor acoperite, aerul din încăpere, ordinul dispune că firmele trebuie să îndeplinească patru noi obligații:

  • filtrarea și dezinfectarea apei din piscină pentru a îndepărta particulele, poluanții și microorganismele;
  • folosirea unor sisteme adecvate pentru distribuția eficientă a dezinfectantului în piscină și îndepărtarea apei contaminate;
  • curățarea biofilmului (ce se formează în mediile apoase când bacteriile se prind de suprafețe și produc o substanță vâscoasă), a sedimentelor de pe podeaua bazinelor și a particulelor absorbite pe filtre;
  • aerisirea adecvată a piscinelor acoperite pentru a îndepărta substanțele evaporate în urma dezinfecției și a reduce nivelul de radon (element chimic gazos).

Aceste patru obligații nu se regăseau până acum în legislație. Astfel, pentru a le putea implementa, firmele care deja au piscine au la dispoziție 18 luni, adică până pe 21 februarie 2020.

Dacă bazinul are o adâncime mai mare de 60 cm, zona prin care se intră/iese trebuie să aibă trepte rotunjite antiderapante cu balustrade bine fixate. Adâncimea bazinului trebuie marcată corespunzător pe margini, la fel ca până acum, însă, ca noutate, pereții acestuia trebuie să aibă o treaptă de odihnă poziționată în funcție de adâncime.Altă noutate este că piscinele publice alimentate cu apă potabilă au nevoie de sisteme de recirculare și tratare a apei.

E obligatoriu ca în maximum doi ani, piscinele să pună la dispoziția clienților vestiare, dușuri (unul la 50 de bărbați și unul la 50 de femei), WC-uri (unul la 75 de bărbați și unul la 50 de femei), pisoare (unul la 75 de persoane) și chiuvete (una la 100 de bărbați și una la 100 de femei). (Simona MIHĂILĂ)

Comments

comments

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: