Home / Social / LEGENDELE BÂRLADULUI – Lichiardopol, familia de greci care aduce bâlciul la Bârlad de 65 de ani

LEGENDELE BÂRLADULUI – Lichiardopol, familia de greci care aduce bâlciul la Bârlad de 65 de ani

de Simona MIHĂILĂ

E bâlciul, la Bârlad! Pentru câteva zile, până pe 29 august, de ”Sân’ Ion de vară”, ziua în care, de peste un secol și jumătate, are loc temeiul bâlciului în reședința fostului județ Tutova, orașul e un freamăt continuu. N-au reușit să-i răpească farmecul niciuna dintre sărbătorile introduse peste ani de guvernările locale, deși i-au împrumutat rețeta.

Aproape jumătate din cei 155 de ani, de când domnitorul Mihail Sturdza a statornicit zilele de iarmaroc între 20 și 29 august, tradiția are continuitate datorită familiei Lichiardopol. Mai exact, de 65 de ani , acest neam de greci, pripășit pe meleagurile românești la sfârșitul anilor 1800, este nelipsit de la Bârlad. Tineri, bătrâni, părinți, bunici, nepoți și strănepoți, unchi sau mătuși, cu toții bat țara în lung și-n lat, nedespărțiți, aproape tot anul. Vară de vară, în fiecare august, rulotele ”Lichiardopolilor” străjuiesc neobservate de bârlădenii dornici de distracție, perimetrul vast al iujurilor amețitoare.

Cu anii, unii dintre membrii acestei vechi și mari familii au mai dispărut, unii au apărut, alții și-au găsit iubirea vieții chiar aici, la Bârlad, în timp ce alții s-au desprins de grup lăsându-se ademeniți, în mers, de alte meserii. Oricâte piedici sau, dimpotrivă, oricâte șanse i-ar fi scos destinul în cale, neamul Lichiardopol a rămas la fel de numeros, dar și stâlp de bază al bâlciurilor de la Bârlad și din aproape toată țara.

 

Din vată de zahăr pe băț s-a făcut primul carusel cu lanțuri

George Lichiardopol e numele întemeiatorului meseriei de ”bâlcean” din neamul de greci de care vorbim. Cu el a început totul. De prin 1950 și până în 2013, când a închis ochii, la venerabila vârstă de 85 de ani, George Lichiardopol nu a lipsit de la niciun bâlci. Nu s-a gândit o clipă, măcar, în tinerețe, că

George Lichiardopol, grecul care a făcut istorie în breasla agrementiștilor din România

toată sămânța lui – fii și nepoți – îi vor perpetua meseria. Așa cum nici înaintașii lui nu s-au gândit atunci, în pragul anilor 1900, când au devenit proprietarii șantierului naval de la Brăila, că neastâmpăratul George va trăda profesia de vaporean a familiei ca să se facă … circar.

Căci asta a fost, până să-i vină ideea întemeierii unui parc de distracții. Iată ce povestea bătrânul Lichiardopol, în 2003, într-un interviu pe care l-a acordat reporterilor de acum ai ziarului Est News: ”Băietan fiind, am plecat de acasă și m-am angajat într-o trupă de circari. La Circul Kratel, mai exact, unde am lucrat 14 ani. Am fost tehnician până când circul a fost preluat de stat”.

La București, peste drum de Circul Kratel, funcționa o cofetărie cu laborator. Atras de miresmele aromate, un urs a scăpat de la circ și a dat buzna în cofetărie, printre prăjituri. O tânără care lucra acolo, frumoasă foc, tocmai se pregătea să lovească ursul cu o tavă în cap, dar a fost oprită de George, care venise să recupereze ursul. Fata din cofetărie a devenit nevasta lui, cea care a lăsat totul în urmă pentru a-l urma pe George.

Spirit întreprinzător, George nu s-a lăsat în baza salariului de la circ. A pus ban pe ban și a reușit să-și cumpere o mașină de făcut vată de zahăr: ”Unde mergea circul, mergea și mașinăria mea”.

Cu banii strânși, a cumpărat primul carusel cu lanțuri. Era unul modest, după posibilitățile sale financiare. Au

G. Lichiardopol, la 75 de ani

urmat alte achiziții, printre care și un set de bărcuțe (care bunic nu-și amintește de faimoasele bărcuțe de la bâlci?), caruseluri mari, echipamente mai sofisticate. Mai toți banii pe care îi câștiga îi investea în noi echipamente, continuând să ducă o viață destul de modestă.

”Aveam un vagonaș foarte mic, în care dormeam, pe un singur pat, patru inși: eu, soția și cei doi băieți. Acolo dormeam, acolo făceam de mâncare. Pentru gătit aveam sobă cu lemne. Vă dați seama cum era pe timp de vară? Când am adus aragazul, nevasta-mea m-a dat afară cu tot cu el, de frică să nu explodeze”, își amintea, amuzat, bătrânul.

 

Lichiardopol, primul din branșa agrementiștilor care a electrificat instalațiile de divertisment

 

Mai târziu, când banii s-au mai înmulțit, a cumpărat un vagon. Ca să transporte echipamentele dintr-o localitate în alta, închiria tractoare de la stat (remorcile erau tot ale sale). Pentru dinstanțe mari, întreaga breaslă a bâlcenilor punea mănă de la mână și închiria câte o garnitură de tren cu vagoane-platformă.

George Lichiardopol a fost un deschizător de drumuri în branșa agrementiștilor. El a fost primul care și-a electrificat echipamentele (acestea funcționau până atunci pe bază de motoare cu benzină). A avut ideea de a îmbrăca axul caruselului în panouri pictate. Pentru asta a angajat o echipă de pictori iconografi care a realizat faimoasele picturi care decorau iujurile. Fiindcă majoritatea amatorilor de distracții veneau, ca și acum, la bâlci mai mult la lăsarea serii, a împodobit caruselul pictat cu sute de beculețe, așa încât, după apusul soarelui, bâlciul devenea o feerie.

Se prea poate ca singurii care nu au privit cu ochi buni spiritul inovativ al lui George să fi fost membrii fanfarelor. În acele vremuri, proprietarii de mașinării de distracție tocmeau câte o orchestră de fanfară care îi delecta pe clienți. După apariția primelor magnetofoane, George s-a echipat cu benzi de muzică înregistrată, trimițând fanfara în istorie.

 

Fiul și nepoții, continuatori ai tradiției

 

Astăzi, când bătrânul George nu mai este, frâiele afacerii se află în mâinile fiului său, Michail, sau Moco, după cum îi spun prietenii și familia. Până în urmă cu șase ani, Moco a făcut echipă cu fratele său, Nicolae, care s-a stins din viață.

Amândoi au deprins de mici rostul meseriei. În vacanțe munceau alături de părinți, iar de tabere școlare nu putea fi vorba. Imediat după terminarea liceului s-au alăturat, definitiv, părinților. Nu au luat nicio clipă în calcul să îmbrățișeze alte profesii. Și-au întemeiat, la rândul lor, familii. Soțiile lor, i-au urmat. Le-au dăruit copii care, după modelul generațiilor anterioare, s-au specializat în afacerea cu instalații de agrement. Fiecare are rolul său. Nu există neînțelegeri și totul se împarte după cum au stabilit de comun acord.

”Asta a fost pâinea noastră dintotdeauna. Când tata a mai îmbătrânit, noi am trecut la cârmă. Eu eram responsabil cu montările, demontările, transportul mașinilor, iar fratele meu, cu partea birocratică. Dar de muncit, efectiv, am început de la 16 ani”, ne-a povestit Moco.

Mâna lui dreaptă sunt cei doi fii – George și Mihai (Miky). Din cele 12 luni ale anului, primele trei sunt de odihnă. Din aprilie încep bâlciurile, majoritatea legându-se de marile sărbători religioase: 23 aprilie (de Sf. Gheorghe) – Botoșani, 15 august (Sf. Maria) – Tecuci, 29 august (Sf. Ioan) – Bârlad. În fiecare din aceste orașe, poposesc în jur de două săptămâni. În rest, merg în localitățile unde sunt organizate diverse serbări, festivaluri, zile ale comunelor, ale orașelor etc. Afacerea s-a extins și în alte direcții: patinoare artificiale, organizare de evenimente.

 

”Am crescut printre caruseluri, mâncăm și dormim aici”

Michail Lichiardopol (Moco)

 

Michail (Moco) Lichiardopol crede că oricine poate încerca să intre într-o asemenea afacere și poate chiar reuși. Însă e sigur că atunci când este transmisă din tată în fiu, există avantajul experienței și al secretelor din meserie, pe care banii, oricât de mulți s-ar investi, nu le pot înlocui.

”Beneficiile vin la pachet și cu sacrificii. Noi nu avem o viață normală, asta e evident. Am crescut printre caruseluri, mâncăm și dormim aici, iar cei mai mulți dintre noi ne-am și născut în timpul acestor deplasări. Eu sunt născut la Satu- Mare, unul din fiii mei, la Tecuci, chiar pe 15 august, la temeiul bâlciului. Mama și soția mea știau că vor naște pe drum atunci când au plecat de acasă. De fapt, dacă mă găndesc bine, cred că pe perioada sarcinii nici nu au ajuns pe acasă”, povestește Moco.

Recunoaște că toate aceste eforturi le-a adus și satisfacții financiare. Altfel nu ar fi rămas într-o profesie atât de aspră și de solicitantă. Cu atât mai mult cu cât condițiile de astăzi nu mai seamănă cu cele din trecut.

De la vagonașul mic, cu un singur pat și sobiță pe lemne, cu care a pornit la drum George Lichiardopol, în urmă cu 65 de ani, s-a ajuns ca astăzi, urmașii săi să aibă confort de cinci stele. Caravana deține vagoane-dormitor, rulotă-bucătărie și baie, rulotă pentru protocol, toate dotate cu aer condiționat, grupuri sanitare, dușuri, boilere.

Organizatorii de bâlciuri sunt obligați prin lege să asigure apă curentă și energie electrică, așa încât în rulotele familiei Lichiardopol e ca în orice gospodărie: frigidere, congelatoare, aragaz, mașini automate de spălat rufe și vase. Nici la capitolul mobilier nu lipsește nimic: canapele, mese, scaune, paturi matrimoniale, dresing-uri, dulapuri suspendate.

Dar confortul sporit nu este singura schimbare pe care au adus-o vremurile moderne. Mașinăriile din vremea bătrânului George Lichiardopol nu mai au nimic în comun cu cele din ziua de astăzi. Caruselurile cu lanțuri mari și lanțuri mici, bărcuțele în care flăcăii încercau să impresioneze fetele dându-se peste cap, sau balerina nu mai există. Sunt considerate depășite. Amatorii de distracție la bâlci vor senzații tari, motiv pentru care familia Lichiardopol își diversifică oferta permanent. Acum, un bâlci ”cool” înseamnă pistă de mașinuțe, trenulețe electrice, rachete, echipamente din categoria ”Extrem”, sky-lift etc.

”Sunt scumpe, ajung la zeci de mii de euro și în doi-trei ani, se demodează. Nu mai sunt vremurile când cu o balerină și cu un carusel de lanțuri și de parașute traversai o jumătate de secol. Acum oamenii se plictisesc repede. Vor nou, vor altceva. Și trebuie să ții pasul dacă nu vrei să te retragi la vatră. Eu, unul, nu am de gând. Să fie pace și bunăstare, pentru ca lumea să vină cu drag. De distracție, ne ocupăm noi!”, asigură Michail Lichiardopol.

 

Urmăriți în următoarea noastră ediție un reportaj de colecție despre cum era bâlciul la Bârlad, în vremea comuniștilor. Detalii dezvăluite de regretatul George Lichiardopol, în timpul unuia din popasurile sale la Bârlad, din ultimii ani.

 

About Simona Vasile

x

Check Also

Motociclist rănit grav într-un accident, pe E 581, în apropiere de Bârlad

Un tânăr de 30 de ...

270 de locuri de muncă vacante la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

În cadrul Bursei locurilor de ...

La Iana, un șofer băut a accidentat grav un pieton și mai beat

Un șofer cu o alcoolemie ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: