Home / Sport / LPS Vaslui sărbătorește 25 de ani de performanță la Cupa Unirii la handbal

LPS Vaslui sărbătorește 25 de ani de performanță la Cupa Unirii la handbal

În perioada 24 – 26 august vasluienii sunt în sărbătoare. Sala Sporturilor din Vaslui va găzdui Cupa Unirii la handbal, prilej cu care se va sărbători Centenarul Marii Uniri. Va mai fi un moment aniversar, Liceul cu Program Sportiv Vaslui – 25 ani de performanță.

Pentru buna desfășurare a evenimentului Liceul cu Program Sportiv (LPS) Vaslui primește sprijinul Asociației Județene de Handbal Vaslui și al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Vaslui.

Competiția va fi disputată de patru echipe de juniori 2. Pentru LPS Vaslui vor evolua 17 sportivi născuți în anii 2002 – 2003: Ionuț Tănase, Sorin Potorac, Adrian Matei, Răzvan Chiratcu, Andreiu Jigoreanu, Ionuț Morărașu, Iulian Artene, Andrei Faur, Răzvan Gându, Octavian Popovici, Florin Ciurescu, Radu Hordilă, Victor Toma, David Hanțaru, Alexandru Parnavel, Darius Ungureanu și Ștefan Oțel, lipsind Eduard Radu.

Vasluienii vor da piept cu cei de la ACS Tonus București, CS Olimpic Mizil și CSȘ Focșani. Primul meci va avea loc sâmbătă de la ora 9.00, când LPS Vaslui va da piept cu CS Olimpic Mizil.

Va urma, de la 10.30 la 11.30, o întâlnire de suflet între fostele glorii ale echipelor Metalul Vaslui (1974 – 1982), Moldosin Vaslui (1982 – 2005) și HC Vaslui. Este vorba despre predecesoarele Clubului Sportiv Municipal Vaslui, cu zece sezoane împreună în Liga Națională. Vor avea loc jocuri și se vor depăna amintiri despre momentele istorice când handbalul vasluian a cules laurii. AS Moldosin Vaslui a participat timp de șapte ani consecutiv pe prima scenă handbalistică a țării. A fost perioada în care legende ale handbalului: Minaur, Steaua, Dinamo sau Fibrex Săvinești plecau învinse de la Vaslui, iar Sala Sporturilor era plină la refuz de fiecare dată. Unul din aceste momente este victoria istorică a celor de la Moldosin Vaslui în fața celor de la Steaua București, în 1992, la două goluri. Vasluienii au surclasat atunci o echipă în componența căreia se afla atunci aproape toată echipa națională a României. Moldosin Vaslui are și o prezență europeană. Moldosin Vaslui a participat în anul 1994 în șaisprezecimile City Cup, întâlnind formația slovacă Polnohospodar Topolcany. Din păcate, parcursul european al echipei s-a oprit după această „dublă”. În sezonul 2016 – 2017, cu unul dintre cele mai mici bugete din Liga Națională, HC Vaslui a terminat sezonul regulat pe locul șase, calificându-se în play-off-ul Ligii Naționale în detrimentul unor echipe mult mai bine cotate. Cea mai mare performanță din ultimii ani pentru handbalul vasluian la nivel de seniori este locul patru în Cupa României, obținut în 2014. La nivel de seniori palmaresul județean este mult mai bun, cu numeroase locuri pe podium și chiar

După acest moment festiv se va juca Tonus București – CSȘ Focșani, iar de la ora 16.30 bucureștenii vor juca și împotriva formației CS Olimpic Mizil. De la ora 18.00 va avea loc a doua partida a celor de la LPS Vaslui, împotriva celor de la CSȘ Focșani.

Duminică, de la ora 9.00, se va juca CSȘ Focșani – CS Olimpic Mizil, iar de la ora 10.30 va avea loc disputa LPS Vaslui – Tonus București.

Festivitatea de premiere va avea loc începând cu ora 12.30.

“Motivul pentru care am hotărât să organizăm această competiție este sărbătorirea celor două evenimente, dar va fi și un bun prilej de a verifica stadiul de pregătire al echipelor înscrise în Campionatul Național de Juniori 2. Sperăm să fie alături de noi cât mai mulți vasluieni”, a declarat pentru Est News Liviu Gugleș, antrenorul echipei de handbal juniori 2 de la LPS Vaslui”. (George PROCA)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Gimnastele de la CSS Bârlad au o nouă groapă cu bureți

O bucurie, în prag de Crăciun, pentru secția de ...

Spectacol sportiv și caritabil, organizat de Clubul Sportiv „Sonicks Junior” Bârlad

Deschiderea competițiilor sportive organizate în noua sala de sport ...

Performanțele gimnastelor de la CSS Bârlad, răsplătite cu burse de performanță simbolice

Nouă gimnaste cu merite deosebite, de la Clubul Sportiv ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: