Home / Social / LEGENDELE BÂRLADULUI – Cum era bâlciul pe vremea comuniștilor și cum a vrut primarul Frunză să interzică ”balamucul”!

LEGENDELE BÂRLADULUI – Cum era bâlciul pe vremea comuniștilor și cum a vrut primarul Frunză să interzică ”balamucul”!

de Simona MIHĂILĂ

Din cei 155 de ani care s-au scurs de când tradiția iarmarocului a fost statornicită la Bârlad, 65 dintre ei înseamnă pentru bârlădeni și altceva decât negoț (principalul motiv al pecetluirii zilelor de târg). Înseamnă distracție, iujuri, muzică asurzitoare, prosteală, vată pe băț, gogoși și circ. Înseamnă bâlci, în sensul propriu al cuvântului.

Așa cum am scris în articolul nostru anterior, la Bârlad, bâlciul și iarmarocul s-au înfrățit definitiv în 1953, atunci când grecul George Lichiardopol, pionierul agrementului din România, a adus pentru prima dată pe aceste meleaguri un carusel cu lanțuri (detalii AICI). Până atunci, bunicii și străbunicii noștri care veneau la iarmaroc pentru schimburi comerciale nu văzuseră instalații de agrement. Poate, undeva prin perioada interbelică, în unele iarmaroace, alături de câte o trupă de acrobați, mai poposea și vreun proprietar de bărcuțe.

Se poate spune, așadar, că perioada comunistă este cea care le-a deschis bârlădenilor lumea bâlciului, acesta nefiind nicidecum un merit al Partidului Comunist, cât mai degrabă întâmplarea de a se fi aflat la putere într-un moment în care trendul firesc spre modern atingea, inerent, și țara noastră.

Că mai târziu bâlciul a devenit pentru comuniști motiv de tensiune și important alimentator al paranoiei care îi caracteriza, este o altă poveste. Ne-a spus despre ea regretatul George Lichiardopol, cu care am avut șansa de a sta de vorbă pe îndelete, cu ani în urmă, într-unul din popasurile sale de la Bârlad, prilejuite de bâlciul anual.

Cei 36 de ani în care bâlciul bârlădean s-a desfășurat sub umbrelă comunistă au fost cei mai productivi pentru proprietarii instalațiilor de agrement. Și nici acesta nu era meritul comuniștilor, așa cum s-ar putea înțelege la prima citire. Explicația era că, lipsiți complet de posibilitatea distracțiilor, vitregiți de orice mijloc de divertisment, bârlădenii luau cu asalt balciul. Hămesiți de dorința de se descotorosi fie și pentru câteva ore de programul anost al zilelor trase la indigo, se călcau de-a dreptul în picioare. Ca să ocupi o parașută sau un ”călușel” trebuia să te înghesui, să îmbrâncești, să smulgi hainele altora și, eventual, să-și bagi și mâinile în părul vreunei ”coțofane cu tupeu”. Cei trecuți astăzi de 40 de ani își amintesc limpede sentimentul de victorie ce se citea pe fețele zgâriate și nădușite ale celor care reușeau să treacă prin gloata încleștată.

Bâlci cu restricții

George Lichiardopol povestea că, în ciuda aglomerației, câștigurile nu erau fabuloase, din pricina prețurilor mici. A existat, însă, un an în care familia sa

G. Lichiardopol, la 75 de ani

a încasat cât în cinci. Era după stabilizarea monetară din 1947.

”Se crease o confuzie. Cred că era 1954 sau ’55 și se zvonea că urmează o nouă stabilizare. Dacă am auzit noi că iar se schimbă banii, de ce să nu profităm? Eram cu bâlciul chiar aici, la Bârlad. Așa că am crescut prețul biletului de la 50 de bani, la 5 lei. De zece ori mai mult. Lumea arunca cu bani în stânga și în dreapta, cumpăra orice, mânca și bea oricât, se dădea în iujuri fără încetare. Toată lumea gândea că, dacă oricum urmează stabilizarea, măcar să profite din plin. Bineînțeles că nu a fost nicio stabilizare, dar noi am câștigat atunci o mulțime de bani”, își amintea bătrânul Lichiardopol.

Greutățile au fost resimțite și de agrementiști odată cu venirea anilor de restricție. Nu doar lipsa alimentelor îți spunea cuvântul, ci și dorința bolnavă a comuniștilor de a controla totul. Teama izbucnirii unor revolte populare le adâncea vigilența, mai ales că un bâlci putea camufla cu ușurință prezența unor grupări de protest.

”Nu ne-au interzis complet să facem bâlci. Ne lăsau, dar numai cu condiția să avem un număr restrâns de instalații de agrement. La asemenea evenimente se aduna multă lume, iar ei se temeau de asta. Aglomerația reprezenta pentru regim un pericol, căci în cazul unui complot, l-ar fi putut scăpa de sub control cu ușurință”, povestea George Lichiardopol.

 

Un primar bun: Vicol Panainte. Lăsa din taxe, dar nu refuza sponsorizările

 

La Bârlad, doi primari i-au rămas în memorie bătrânului agrementist: Vicol Panainte și Dumitru Popa (zis Frunză). Unul bun și unul rău.

Mandatul lui Panainte (1982 – 1987) a fost cel în care ”bâlcenii” au făcut cele mai multe sponzorizări la primărie. În ciuda ordinelor de partid, primarul știa că grecii din neamul Lichiardopol erau oameni de cuvânt. Avea încredere în ei, așa că nu era foarte sever. În schimb, nu respingea negocierile în urma cărora primăria avea ceva concret de câștigat.

”Panainte lăsa mult de la el, dar și noi eram băieți fini. Nu exista an în care să nu sponsorizăm. Am donat scaune, pentru sala de ședință, am donat covoare, mese, dar și alte obiecte de care primăria avea nevoie. Nu ni se impuneau aceste cadouri. Le făceam noi și, în schimb, ni se reduceau taxele”, spunea bătrânul agrementist.

”Lichiardopolii” sunt cei care au dat instalația de sonorizare a ceasului de pe turnul primăriei. Bârlădenii își amintesc bine că, mulți ani, ceasul de pe turn anunța ora exactă printr-o melodie. Tot ei au dotat cabinetul primarului cu un frigider, iar cu prilejul uneia dintre vizitele lui Ceaușescu, George Lichiardopol a oferit orașului 50 de metri de mochetă pe care nomenclaturiștii au așternut-o, cu evlavie, pe stradă, să calce conducătorul iubit.

La un moment dat, în anii 2000, când bătrânul agrementist a venit la primărie să-și plătească taxele pentru bâlci, a văzut covorul făcut bucăți, la ușile diverselor birouri din clădire.

 

Cum l-au jucat bâlcenii pe degete pe primarul Frunză

 

Treburile s-au stricat cu adevărat din ’88. Locul lui Panainte a fost luat de Dumitru Popa, zis Frunză. Acesta a încercat să suprime tradiția bâlciului. Au fost duse negocieri dure, a fost nevoie de intervenții în favoarea organizatorilor de bâlci. În cele din urmă, Frunză a cedat. Dar cu o condiție: până pe 23 August să nu audă de ”balamuc” în oraș. Toată suflarea urbei trebuia să fie prezentă la defilări, la serbările dedicate iubitului conducător. Nici vorbă de ”dezmăț”, lanțuri mari și lanțuri mici! Baloane, stegulețe, pionieri și cântece patriotice. Atât!

Din fericire, a acceptat ca bâlciul să se instaleze pe 24 august, așa că în ’88 și ’89, bârlădenii au avut parte doar de cinci zile de bâlci (temeiul fiind, conform tradiției, pe 29 august, de Sf. Ioan).

Concesia lui Frunză nu i-a lovit pe agrementiști doar în această direcție, a scurtării bâlciului, ci și a locului de desfășurare. Primarul nu le-a mai permis să-și instaleze caruselurile în Obor.

”Ca să ne descurajeze și să ne facă să renunțăm, ne-a pus la dispoziție un teren plin de resturi de materiale de construcție. Munți de moloz, cărămizi, bulumaci. Își bătuse joc de noi. Dar nu ne-am lăsat. O fi fost el primar, dar și noi aveam prieteni aici de zeci de ani. Unul dintre ei, care avea un post important, ne-a trimis un buldozer pe ascuns. În trei ore, terenul era ca în palmă de curat. A doua zi, a trecut primarul Frunză pe acolo. Făcea spume la gură de ciudă. Nu i-a venit să creadă ochilor când a văzut toate instalațiile montate”.

Plin de obidă, primarul a încercat să le întindă o ultimă capcană: a întrerupt curentul electric exact noaptea, când bârlădenii veneau în număr mare la distracție.

Dar agrementiștii aveau un as în mânecă: ”Eram dotați cu generatoare de curent, așa că l-am lăsat pe primar cu gura căscată și noaptea, când a văzut baia aceea de lumină”.

 

O prietenie rară cu un comunist luminat

 

Probabil că George Lichiardopol ar fi înfruntat mai greu peripețiile de la Bârlad, dacă o mână caldă nu l-ar fi sprijinit în tot acest timp. Uneori pe față, dar

de cele mai multe ori, din umbră.

Este vorba de un bârlădean regretat de sute de oameni, unul dintre puținii comuniști care s-a folosit de poziția sa doar pentru a face bine. Este vorba de

Vasile Rugină

Vasile Rugină, un intelectual autentic, fost deputat în Marea Adunare Națională. La Bârlad, a fost responsabil cu învățământul, sănătatea, fabricile, cultura și fondul locativ.

Se născuse și copilărise în Brăila, la fel ca George Lichiardopol. Fuseseră colegi de clasă, prieteni, bătuseră mingea și maidanele Brăilei împreună, când erau puști. După liceu, ficare a luat-o pe drumul său și, zeci de ani, nu au mai știut nimic unul de altul.

Într-o vară a anilor ’80, pe când se afla la Bârlad, Lichiardopol a fost oprit de un necunoscut care i-a spus că la o anume oră să se prezinte la camera cutare, de la primărie.

Michail (Moco) Lichiardopol, fiul lui George, spune că tatăl său s-a speriat: ”Erau vremurile când puteai fi arestat pentru te miri ce. Fără explicații prea multe. Tata a răsuflat ușurat când necunoscutul s-a îndepărtat. Faptul că nu a ținut să-l însoțească era semn bun. S-a prezentat la primărie așa cum i s-a spus. La birou era un bărbat, cam de vârsta lui. A început să-i pună întrebări cu răspuns inclus: nu ai atâția ani? nu esți din Brăila? nu ai învățat la școala cutare? Pe prietenul tău cel mai bun nu-l chema Vasile? Tata a răspuns afirmativ la tot, extrem de mirat. Cel care îl chestiona era chiar nea Vasile Rugină, dar tata nu l-a recunoscut decât cu mare greutate. Emoția acelei revederi nu se poate exprima în cuvinte. Poate că și tata ar fi fost de nerecunoscut, dar nea Vasile și-a dat seama că este el după ce i-a aflat numele. Unul Lichiardopol, grec de origine, nu putea fi decât prietenul său din copilărie”.

De atunci, până la moartea lui Vasile Rugină, în 2001, nu a fost an în care cei doi să nu se întâlnească. Familiile lor s-au împrietenit, copiii s-au încumetrit, relațiile dintre ei păstrându-se cordiale și astăzi.

În fiecare an în care sosește cu bâlciul la Bârlad, Moco nu uită să meargă la mormântul lui nea Vasile și să aprindă o lumânare. Pentru sufletul lui si pentru vremurile comuniste când fusese el însuși lumina călăuzitoare a bâlciului lui Lichiardopol.

About Simona Vasile

x

Check Also

Două bătrâne au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un alt autoturism

Două bătrâne, de 63 și ...

CJ-ul se retrage din Asociația de Dezvoltare Zona Metropolitană Vaslui

Consiliul Județean (CJ) Vaslui se ...

Sprijin financiar de 1.000 lei pentru șomerii înregistrați în evidențele AJOFM Vaslui

Șomerii înregistrați în evidențele Agenției Județene ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: