Google+
Home » Invatamant » Liceeni bârlădeni, la Oxford

Liceeni bârlădeni, la Oxford

de Mihaela NICULESCU

M-am întors mai organizat și mai motivat să aplic la o universitate din străinătate” – este declarația pe care a făcut-o reporterului Est News Alexandru Vatamanu, elevul de la Colegiul național ”Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad, care a participat la a III-a ediție a Școlii de Vară de la Oxford, desfășurată în perioada 25 august – 2 septembrie. Codrenistul, care a trecut acum în clasa a XI-a, profilul mate-info, a fost selectat din 647 de elevi din toată țara.

Timp de o săptămână, elevul bârlădean a avut parte de o experiență deosebită, pe care nu o va uita prea curând. A fost prima ieșire din țară, iar cursurile la care a participat, predate de doctoranzi români la Oxford, i-au lărgit orizontul de cunoaștere și i-au dat încredere în propriile forțe pentru a performa în continuare în domeniile preferate. Zilnic, a participat la cursuri de etică, filosofie, educație politică, matematică, fizică, astrofizică, predate atât în limba engleză cât și în limba română.

Toate cursurile mi s-au părut importante, dar unele m-au atras în mod deosebit. Cel mai mult m-a impresionat cursul de robotică, deși, sincer, nu mă așteptam să mă fascineze. Modul în care a fost prezentat, diferit față de ceea ce se face în școală, prietenos pentru începători, m-a făcut să îndrăgesc acest domeniu. În general, gradul de dificultate al temelor discutate a fost unul ridicat, dar maniera în care doctoranzii le-au prezentat, în așa fel încât să le înțelegem, m-a uimit, într-adevăr. Cu siguranță că acest mod de predare a transformat oboseala obișnuită într-una plăcută”, ne-a mărturisit Alexandru Vătămanu.

În afară de Alexandru, județul Vaslui a mai fost reprezentat la Școala de Vară de la Oxford de Emanuela Ghilasi, din clasa a XII-a SN. Selecția cursanților a fost una riguroasă, făcută foarte serios, având în vedere numărul limitat de locuri, 24, disponibile la Școala de Vară. Selecția s-a realizat atât pe baza unei recomandări din partea unui profesor, cât și în urma unui interviu online, pe care elevul l-a susținut timp de 15 minute cu un doctorand din echipa de organizare a Școlii de Vară de la Oxford.

Pentru că numărul de locuri era limitat, examinatorii au fost foarte atenți la răspunsurile candidaților care au aplicat, punând accentul pe modul lor de gândire și nivelul de motivare pentru a participa la cursurile organizate de doctoranzii de la Oxford. Alexandru Vătămanu a obținut al treilea punctaj și astfel și-a văzut visul împlinit.

Recomandarea am primit-o de la domnul profesor Ioan Adam, cel care mă îndrumă în domeniul astronomiei încă din clasa a VI-a. Am ajuns să studiez astronomia și astrofizica la Asociația Astronomică <<Sirius>>, impulsionat de Vlad Mărgărint, un fost codrenist pe care îl respect enorm. Este doctorand la Oxford, iar la Școala de Vară a predat un curs de matematică. Tot de la Vlad am aflat de această Școală de Vară, chiar înainte de a fi publicat anunțul. E un model pentru mine și un prieten adevărat. Ne cunoaștem de mulți ani și sper să ne întâlnim peste ani în mediul academic”, a mai declarat Alex Vătămanu.

Merituosul elev a participat la toate olimpiadele de astronomie și astrofizică și s-a întors de fiecare dată cu mențiuni speciale. În clasa a IX-a s-a clasat al doilea pe județ la fizică, iar anul acesta s-a situat pe locul II la Olimpiada județeană de matematică. Pasiunea pentru astronomie a fost cultivată, incontestabil, de profesorul Ioan Adam, pentru care cea mai mare împlinire este să vadă roadele muncii sale reflectate în rezultatele remarcabile ale elevilor săi.

Ce bucurie mai mare poate fi pentru un profesor decât să-și vadă elevii că realmente performează, de la an la an? Sunt mândru că Alexandru a fost selectat la Școala de Vară de la Oxford, acolo unde este doctorand în matematică un fost elev al meu, Vlad Mărgărint, unul dintre cei mai dotați elevi pe care i-am avut. Văd că Alex îi calcă pe urme și asta e foarte bine. Participarea la Oxford a reprezentat un stimulent enorm pentru el dar și posibilitatea de a cunoaște locuri și oameni noi, de a studia într-o universitate renumită și de a fi motivat să ajungă acolo. De fapt, organizatorii acestei școli și-au propus să sprijine elevii cu potențial academic, din familii cu venituri mici și evident să facă publicitate Universității din Oxford”, a declarat Ioan Adam.

Alex Vătămanu nu a mers cu mâna goală la Oxford. A luat cu el câteva exemplare ale revistei „Pași spre infinit”, revista Asociației Astronomice „Sirius”, și a rămas plăcut impresionat de impactul pe care l-a avut în rândul doctoranzilor, care nu credeau că în România mai sunt profesori care să se ocupe de așa ceva.

Vacanța e pe sfârșite și de luni Alex Vătămanu se va întoarce la școală. Pentru el a fost cea mai specială vacanță. Cursurile intensive la care a participat la Oxford, momentele scurte de distracție, dar și socializarea cu oameni speciali nu le va putea uita prea curând. Va împărtăși impresiile și colegilor săi de clasă. Recunoaște că nu este interesat de toate obiectele în mod special și că performează doar în domeniile preferate – matematică, fizică, informatică. Nu știe ce facultate va urma, dar nu-și face probleme, deocamdată.

Am aflat de la doctoranzii de la Oxford un lucru reconfortant, acela că niciunul nu știa în clasa a X –a sau a XI-a ce va face. În final, au făcut alegerea potrivită, uni reușind mai ușor, alții mai greu. Eu, acum când mă întrebați, spun că voi urma Facultatea de Matematică și voi face un master în informatică, dar cine știe, mai sunt doi ani până la admiterea în facultate”, a mărturisit Alex Vătămanu.

Codrenistul nu ne-a putut spune cu siguranță ce va urma, dar își dorește cu ardoare să studieze în străinătate. Și își mai dorește ceva, ca după o vreme să revină în România și să pună în slujba țării toată experiența sa profesională.

Comments

comments

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: