Home / Social / (VIDEO) Femeia de fier a Bârladului: ”Fulgerina”, directoarea orfelinatului din perioada comunismului, exclusiv pentru Est News

(VIDEO) Femeia de fier a Bârladului: ”Fulgerina”, directoarea orfelinatului din perioada comunismului, exclusiv pentru Est News

de Mihaela NICULESCU

Astăzi împlinește 94 de ani și este la fel de energică și cerebrală ca pe vremea când conducea Casa de Copii Școlari nr. 2 Bârlad, vestitul orfelinat de pe strada Karl Marx.

Grigorina Fulger, cu nume parcă predestinat, a fost mâna de fier, femeia care a ținut în frâu o Casă de Copii imensă, cu peste 100 de angajați în subordine și mii de copii. Invitația de a participa pentru prima oară la o întâlnire cu foștii salariați și foștii copii de odinioară a onorat-o foarte mult. Era un lucru la care visa și despre care credea că se va întâmpla la un moment dat. Zilele trecute, foști angajați și copii deveniți acum oameni în toată firea, i-au făcut o surpriză imensă: au mers acasă la ea cu un buchet mare de flori. Fosta directoare și-a stăpânit foarte bine emoțiile și fără să plângă sau să arata că este copleșită le-a mulțumit celor care au felicitat-o, deși inima îi bătea puternic, aproape să-i iasă din piept, de fericire că visul i se îndeplinise. După câteva momente de tăcere, Grigorina Fulger a devenit aceeași femeie autoritară, cu personalitate puternică și povățuitoare.

Marea mea mulțumire este că nu am fost uitată nici de foștii colaboratori din unitate și mai ales de copiii care au crescut la Casa de Copii și cu care de-a lungul anilor am purtat corespondență. Nu regret nimic din ceea ce am făcut în cei 16 ani cât am fost directoarea unui orfelinat-mamut, cum numeau unii Casa de Copii Școlari din Bârlad. Era a doua astfel de instituție din țară, atât ca suprafață cât și ca număr de copii. A trebuit să stăpânesc între 700 și 1.000 de copii, uneori și peste 1.000 de copii. Nu a fost ușor, pentru că pe lângă aceștia mai aveam în subordine și aproape 120 de profesori și pedagogi. Pe atunci, în Casa de Copii Școlari nr. 2 Bârlad (pentru că mai era la Bârlad și Casa de Copii Preșcolari «Elena Farago»), erau angajați profesori și învățători care predau acestor copii, atât la școala primară cât și la gimnaziu. Deși era foarte greu, nu mă plângeam, încercam să rezolv problemele, chiar dacă pentru asta plecam dimineața de acasă și ajungeam seara târziu. Eram mulțumită de modul în care se lucra, atât pe linie școlară, cât și extrașcolară”, ne-a povestit Grigorina Fulger.

Prim-secretarul județului nu a putut-o refuza niciodată

Nonagenara fostă directoare a fost dintotdeauna o femeie slăbuță, dar era atât de energică și implicată în munca de director, încât nu putea trece neobservată. Atunci când intra în instituție sau în vreo clasă, elevii tresăreau, nu de frică, ci din respect. Nu era doar un bun cadru didactic, ci și un profesor care se implica în activitatea educativă dincolo de școală. Pentru aceste calități a fost recrutată în conducerea Sindicatului Învățământului, ca responsabil cu cultura. Constantin Clisu, președintele Sindicatului Învățământului din acea vreme, o caracteriza ca o tovarășă „numai inimă”. Chiar dacă a fost membră a PCR, „Fulgerina” nu s-a implicat activ în politică.

Trebuia să mă supun unor ordine, să respect directivele venite de la Comitetul Județean, căruia mă subordonam direct. Eu nu am făcut politică în adevăratul sens al cuvântului. Nici nu aveam cum. Eram nepoată de preoți. În schimb, am făcut politica locului de muncă, educând copii orfani sau proveniți din familii sărace sau cu probleme deosebite. Mi-am respectat fișa postului și am vegheat ca și subalternii mei să facă la fel. Eram controlată zi și noapte. Erau controale inopinate. Aveam în grijă copii foarte mulți și trebuia, atât ei cât și angajații, să aibă un comportament adecvat. Să nu uităm că și Securitatea își spunea cuvântul. Nimeni dintre angajați nu trebuia să greșească, să iasă din sarcinile trasate”, a mai mărturisit Grigorina Fulger.

Cu toate restricțiile materiale ale comunismului, în perioada 1967-1983, când a condus Casa de Copii, inimoasa directoare spune că instituția nu ducea lipsă de nimic. Aprigă, răzbătătoare, știa să-și impună punctul de vedere atât în fața copiilor cât și a colegilor ei, dar și în fața superiorilor. Intra pe o ușă și ieșea pe alta și niciodată nu pleca fără să i se rezolve problemele pe care le ridica în fața conducerii județului. Stăpânea atât de bine arta persuasiunii, încât niciodată nu era refuzată de prim-secretarul Comitetului Județean, pe atunci Gheorghe Tănase. Fire organizată, sigură pe sine, mereu cu argumente pertinente, Grigorina Fulger făcea totul pentru ca instituția în fruntea căreia se afla să nu ducă lipsă de nimic. Copiii aveau îmbrăcăminte, uniforme școlare, rechizite, obiecte necesare. Nu erau probleme nici cu încălzirea și nici cu hrana.

Singurul lucru cu care a trebuit să mă confrunt în acele vremuri era diversitatea profilurilor psihologice ale angajaților. Trebuia să fac în așa fel încât să vorbim aceeași limbă. Recunosc că nu de puține ori am fost nevoită să mediez unele conflicte apărute între ei sau între aceștia și copii. Se pare că am reușit, pentru că, fără lipsă de modestie, am fost apreciată de subalterni și iubită de copii”, a mai povestit cea mai longevivă directoare a Casei de Copii Școlari.

”Fulgerina” rezova doar prin dialog situațiile pentru care alți pedagogi nu vedeau decât soluția corecțiilor fizice

Grigorina Fulger recunoaște că nu a susținut niciun fel de concurs pentru postul de director. În baza unor criterii pe care doar le intuiește, a fost aleasă de către conducerea administrativă a județului. Nu era o funcție care să-i asigure confortul, dimpotrivă. Însă, fiind înzestrată nativ cu calități de conducător și bine pregătită profesional, a reușit să conducă o unitate mare, în care orgoliile ieșeau din când în când la suprafață și trebuiau domolite.

Fulgerina” nu admitea nici minciuna și nici corecția fizică aplicată copiilor, dar, cu toate astea, acestea nu lipseau din Casa de Copii. Și totuși, ceva, ceva se schimbase între timp, față de ceea ce se întâmpla în Casa de Copii în anii ’60, adevărate acte de cruzime, scene care nu pot fi povestite, la care au fost supuși copiii de atunci, astăzi oameni trecuți de 70 de ani. Grigorina Fulger punea accent pe dialog și nu pe sancțiuni care nu rezolvau nimic. Pentru a descuraja astfel de abateri, „mâna de fier” a orfelinatului de pe Karl Marx încerca să convingă prin dialog pe cei care intrau în conflict și lua măsuri de corectare a greșelilor cadrelor didactice sau copiilor. În anii `70 – `80, nici nu se pomenea de asistenți sociali sau psihologi. Fiecare angajat, teoretic, trebuia să fie un bun psiholog pentru a înțelege nevoile unor copii speciali, iar directoarea trebuia să fie coordonatorul acestor „psihologi”. Dotată cu o capacitate de introspecție deosebită, știa cum să rezolve situațiile conflictuale astfel încât copiii să nu se simtă lezați în vreun fel.

Cum afla „Fulgerina” adevărul de la copiii care călcau strâmb?

Metodele tovarășei Fulger de a descoperi adevărul erau unele surprinzătoare pentru mulți angajați, aceștia fiind nevoiți să recunoască faptul că era un excelent pedagog.

Am aflat din cele povestite de cadrele care au lucrat mulți ani cu doamna Fulger că era o specialistă în a scoate adevărul de la copii. Într-una din zile, a fost anunțată că niște copii de la orfelinat au dat iama în florile și cireșele dintr-o curte vecină. A doua zi, directoarea a făcut careu și le-a spus celor prezenți că cireșele care au fost mâncate erau otrăvite, dar că are o soluție specială, un antidot pentru cei care le-au consumat, așa că i-a poftit pe cei care au mâncat cireșe să facă un pas în față și să vină să bea soluția. Cei vinovați au venit să bea din licoare, care, de fapt, era apă cu zahăr și așa a aflat directoarea Fulger cine erau făptașii”, a povestit Polixenia Condrea, actuala șefă a Complexului de Servicii Comunitare nr. 1 Bârlad.

Niciodată „Fulgerina” nu-i pedepsea pe copii punându-i la colț ci îi trimitea la bucătărie să spele vase, să ajute personalul administrativ, să văruiască, sau să facă alte lucruri utile. Activitatea directoarei Grigorina Fulger, din perioada comunistă, a fost mereu apreciată. Niciodată nu a fost sancționată de conducerea județului în urma controalelor inopinate și nici nu a făcut obiectul vreunei anchete. Pentru merite deosebite a primit multe distincții și decorații dintre cele mai înalte.

În 1983, când a ieșit la pensie, a adus la Casa de Copii toate jucăriile pe care le avea în casă, la vremea aceea destul de greu de găsit în magazine. Nu s-a putut despărți prea ușor de copii și a rămas câțiva ani alături de ei, ca președintă a Asociației „Mână în mână”, primul ONG, german, care a schimbat viața copiilor din orfelinat după 1989.

Carte de vizită

La 94 de ani, cea mai energică și dedicată directoare a fostei Case de Copii Școlari nr. 2, nu se plictisește.

Nu am de ce să mă plictisesc. Am atâtea amintiri, încât ele îmi umplu zilele. Îmi face plăcere să mă gândesc la acele vremuri și îmi amintesc exact, cu lux de amănunte, fiecare etapă a activității mele. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru memoria mea bună și pentru faptul că sunt sănătoasă. Mulțumirea mea cea mai mare este că foarte mulți copii de la Casa de Copii au reușit în viață. Unii sunt profesori, chiar universitari, alții notari, ingineri, psihologi sau au alte profesii, au familii și copii, fie că sunt în țară sau în străinătate. Port și acum corespondență cu unii dintre foștii copii de cămin, mai rar sau mai des, dar sunt mulțumită pentru că nu m-au uitat.”, s-a destăinuit Grigorina Fulger, cu o luciditate admirabilă pentru vârsta ei.

”Fulgerina” are o educație aleasă, din familie. Tatăl său a fost învățător și inspector școlar, iar bunicii, atât cei dinspre mamă cât și cei paterni au fost preoți.

Grigorina Fulger s-a născut în 1924, în comuna Gloduri, Bacău. A urmat Școala Normală de Fete la Bacău și după absolvire a lucrat în mai multe localități rurale ca învățătoare. Ambițioasă, a urmat apoi cursurile Facultății de Geografie a Universității din București și, stabilită la Bârlad, a predat geografia la Școala nr. 2.

După 40 de ani, foștii copii ai orfelinatului s-au întors la ceea ce a fost casa lor

Doamna de fier a Bârladului se alătură pleiadei de directori care au coordonat activitatea Casei de Copii Școlari nr. 2, după 1983, printre care: Doina Vrabie, Maria Dobrovolschi, Vasile Pintilie, Ioan Dumitriu, Augustin Tomescu și Georgel Bradu.

Curtea fostei Case de Copii, înființată în 1957, pe locul pe care Nicolae Roșca Codreanu a ridicat la începutul lui 1900 Școala Profesională de Fete, a fost invadată, ieri, de amintiri depănate cu emoție de foștii copii crescuți la Casa de Copii, dar și de pedagogii și profesorii lor din anii comunismului și de după. Au vizitat întreg Complexul de Servicii Comunitare nr. 1 Bârlad, care nu mai arată deloc ca atunci când locuiau și învățau acolo.

Anii de după 1997 au adus schimbări majore sistemului de Protecție a Copilului, în care astăzi beneficiarii nu se mai confruntă cu uniformizarea, inflexibilitatea și chiar teroarea, la care au fost supuși cei mai mulți copii instituționalizați în orfelinatele comuniste. Chiar dacă viața la cămin a fost dură și și-a pus mai mult sau mai puțin amprenta asupra psihicului copiilor de atunci, aceștia s-au întors după 40 de ani în locul care a însemnat casa lor, unde au copilărit și și-au petrecut adolescența. Au trecut peste bătăile din partea colegilor mai mari, mesele de seară sărite pentru că nu rețineau materia predată, au uitat de severitatea unor pedagogi și de plictiseala vacanțelor petrecute în curtea orfelinatului, privind peste gard la copiii cu părinți de mână. Au reținut doar lucrurile frumoase care s-au întâmplat și oamenii minunați care le-au fost alături.

Clădirea în care au crescut a fost reabilitată, recompartimentată și modernizată, dar foștii copii de cămin au încă proaspete în minte ceea ce era frumos pentru ei, atunci: perdelele frumos brodate, tablourile pictate de doamna Trandafir, maistru de lucru manual, dar și cuvintele frumoase pe care le auzeau din partea unor profesori sau pedagogi cu suflet nobil, cu care aveau o relație specială și care îi luau acasă la ei.

Unii angajați ai Casei de Copii aveau, pe lângă copiii lor, încă mulți alții. Dar cei mai mulți copii avea Grigorina Fulger, care rămâne în istoria Casei de Copii drept o figură emblematică, cea mai îndrăgită directoare a fostului orfelinat de pe strada Karl Marx. Ar fi meritat, cu prisosință, să fie Cetățean de onoare al orașului.

About Simona Vasile

x

Check Also

Replică de la Bârlad, pentru noul ministru al Muncii

Atac la declarațiile  Violetei Alexandru, ...

Vasluienii sunt așteptați să își ridice biletele de tratament balnear

Vasluienii sunt așteptați la Casa ...

Invazia ciorilor în Vaslui a băgat în sperieți populația orașului

Mii de ciori au ”atacat” ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: