Google+
Home » Administratie » Unitatea Militară din Vaslui, transformată de primărie în mai multe obiective sociale, în urma unei dezbateri publice

Unitatea Militară din Vaslui, transformată de primărie în mai multe obiective sociale, în urma unei dezbateri publice

Unitatea Militară din Vaslui, preluată în această vară de autoritățile locale, va fi transformată de primărie în mai multe obiective sociale, așa cum a fost prevăzut și în protocolul încheiat cu Ministerul Apărării Naționale. Toate proiectele ce vor fi realizate pe cele 17 hectare de teren vor fi supuse unor dezbateri publice și apoi realizate în cadrul unui program multianual.

Transformarea fostei unități militare de chimie se va face în două etape. Într-o primă fază, autoritățile vor elibera terenul în totalitate, prin demolarea clădirilor aflate în paragină, îndepărtarea vegetației și astuparea tranșelor existente. ”Toate aceste operațiuni trebuie făcute cât mai urgent. Este o nenorocire ce-i acolo. Până acum, arătam cu degetul în curtea altuia”, a spus primarul Vasile Pavăl.

În cea de a doua etapă, autoritățile vor veni cu propuneri de proiecte, care vor fi supuse dezbaterii publice. Ulterior, strategia de dezvoltare a zonei va fi aprobată de către legislativul local, printr-un program multianual.

Pe cele 17 hectare de teren, vor fi construite în special obiective sociale, cu întreaga pleiadă de activități, cum ar fi centru social, cămin pentru bătrâni, creșă, parcări și chiar viitorul spital municipal, a cărui proiect revine în actualitate după doi ani. Toate aceste idei le-am discutat cu câțiva arhitecți și proiectanți și vom porni la drum”, susține primarul Vasile Pavăl.

Fosta unitate militară din Vaslui a ajuns în proprietatea municipiului în urma unei hotărâri de guvern, după 20 de ani de eforturi ale autorităților locale. (Ionuț PREDA)

Comments

comments

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: