Home / Administratie / Pregătiri intense pentru Cupa Satelor la fotbal

Pregătiri intense pentru Cupa Satelor la fotbal

La Berezeni se amenajează stadionul comunal pentru ca elevii să participe la Cupa Satelor.

Autoritățile locale din Berezeni pun umărul la dezvoltarea și promovarea fotbalului în rândul copiilor din mediul rural, prin participarea la Cupa Satelor la fotbal. Amenajarea stadionului din localitate este primul pas pentru înscrierea în această competiție.

Nu avem un termen limită, dar se anunța ploi și pregătim din timp stadionul ca să-l putem folosi vara viitoare la Cupa Satelor. Până începe campionatul, terenul va fi gata. Echipa va fi formată din elevi de clasa a șapte și a opta. Sunt sigur că vom descoperi talente în comuna noastră”, ne-a declarat ieri, Toader Dima, primarul comunei Berezeni.

Cheltuielile pentru amenajarea stadionului nu depășesc 5.000 de lei, bani care provin din bugetul local.

Competiția “Cupa satelor la fotbal” este organizată de Asociația Județeană de Fotbal Vaslui, în colaborare cu Federația Română de Fotbal și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. (Cristian DIMA)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Sectorul zootehnic din județul Vaslui este în pragul falimentului

de Dănuț CIOBANU Crescătorii de ...

Șanse de angajare mai mici și discriminare la locul de muncă pentru bolnavii de cancer din județul Vaslui

Pe lângă problemele medicale și ...

Negocieri politice pentru împărțirea ultimilor bani din fondul la dispoziția CJ Vaslui

de Dănuț CIOBANU Consilierii din ...

%d blogeri au apreciat: