Google+
Home » Social » Un tânăr din Bârlad a vrut să se sinucidă tăindu-și venele

Un tânăr din Bârlad a vrut să se sinucidă tăindu-și venele

Toamna vine cu tulburări cauzate de depresie, dar și cu tulburări cauzate de consumul exagerat de alcool.

Sâmbătă, 22 septembrie, un tânăr de 23 de ani din Bârlad s-a prezentat la Compartimentul de Primire a Urgențelor, din cadrul Spitalului „Elena Beldiman”, cu mai multe plăgi tăiate la antebrațul și brațul drept, în urma unei tentative de suicid.

Nu au fost doar simple zgârieturi, de vreme ce pacientul a fost internat în secția Chirurgie Plastică și Recuperatorie pentru a i se îngriji rănile. Tânărul, care a declarat că a vrut să își ia viața apelând la lama cuțitului, va fi direcționat către secția Psihiatrie pentru un consult de specialitate. Acesta nu figurează momentan în evidențele secției.

A doua zi, pe 23 septembrie, la miezul nopții, medicii de la Urgență au consultat un alt pacient, adus de această dată cu ambulanța, care prezenta mai multe plăgi tăiate. Pacientul, în vârstă de 45 de ani, din Perieni, prezenta plăgi tăiate la antebrațul drept și mâna dreaptă, dar a declarat că acestea nu au apărut în urma vreunei agresiuni, ci absolut accidental. Și acesta a fost internat în secția de Chirurgie Plastică și Recuperatorie. (Mihaela NICULESCU)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: