Google+
Home » Social » Vasluienii vor avea la iarnă patinoar în Parcul Copou

Vasluienii vor avea la iarnă patinoar în Parcul Copou

Consiliul Local Vaslui va dezbate în ședința de astăzi un proiect de hotărâre privind închirierea prin licitație publică a unui teren de 650 metri pătrați (mp), situat in Parcul Copou, în vederea amplasării unui patinoar a cărui activitate va fi administrată de chiriaș. Pe lângă închirierea prin licitație a terenului care aparține domeniului public al municipiului Vaslui, consilierii locali vor aproba caietul de sarcini și modelul de contract de închiriere. Printre altele, în caietul de sarcini se prevede că va fi organizată o licitație publică deschisă cu strigarea ofertelor, iar în cazul înscrierii la licitație a unui singur ofertant, se poate adjudeca de către acesta, la prețul de pornire al licitației.

La licitație pot participa persoanele juridice care fac dovada că sunt autorizate pentru desfășurarea activităților specifice ce fac obiectul caietului de sarcini și să dețină toate avizele și autorizațiile prevăzute de legislația în vigoare.

Durata contractului este de două luni, pe perioada sezonului rece 2018-2019, cu posibilitate de prelungire prin acordul părților, de cel mult o lună. Investiția prevede instalarea unui patinoar cu o suprafață de aproximativ 600 mp cu toate dotările necesare pentru a funcționa în condiții optime: instalație de răcire, module, capete de module, furtunuri de legatură, mantinelă, agent de înghețare, casuță cu destinație de garderobă și punct de închiriere patine etc.

Printre obligațiile chiriașului se numără asigurarea funcționării zilnice a patinoarului între orele 10.00-23.00 în toate zilele în care condițiile meteorologice o permit, cu limitarea programului muzical, până în ora 22.00. (Dănuț Ciobanu)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: