Google+
Home » Sport » Peste 100 de bârlădeni au participat la concursul de ciclism organizat în cadrul „Săptămânii Mobilității Europene”

Peste 100 de bârlădeni au participat la concursul de ciclism organizat în cadrul „Săptămânii Mobilității Europene”

Participare peste așteptări la prima ediție a Concursului de Ciclism, organizat în cadrul „Săptămânii Mobilității Europene” de Primăria Municipiului Bârlad, cu sprijinul unor parteneri locali. Aproape 100 de cicliști, de toate vârstele, s-au întrecut sâmbătă în cadrul unei competiții care a promovat mai mult mișcarea, decât spiritul competițional.

Pentru că la startul întrecerii s-au prezentat mult mai mulți cicliști decât s-au anunțat inițial, debutul acțiunii a fost amânat cu circa o oră. Astfel, aproape 100 de cicliști au plecat în jurul orei 10.00 din fața Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”, spre Aleea Veronica Micle, pe strada Veronica Micle și spre Strada Armand Călinescu, pentru a ajunge la sosire, pe Strada Mihai Eminescu, în fața liceului.

Luca Topriceanu a fost cel mai bun la categoria 6 – 10 ani, unde podiumul a fost completat de Cristian Caciuc și Iustin Tănase. La 10 – 14 ani locul unu a fost cucerit de Fabian Bunu, urmat de Ștefan Cîrlan și Alex Cristea. La categoria Masculin, 14 – 18 ani a avut câștig de cauză Denis Catană. Pe doi a terminat Paul Deleanu, iar pe trei Sabin Moroșanu. La Masculin, + 18 ani cel mai bun a fost Cornel Negruț, podiumul fiind completat de Mirel Voinea și Ioan Stoian. La Feminin +18 ani locul unu a fost cucerit de Elena Prisecaru, iar pe doi a terminat Mihaela Tănasă.

Premiile acordate câștigătorilor locurilor I au constat în câte o bicicletă, locurile II au primit o rachetă de tenis de câmp iar locurile III câte o minge de fotbal. Însă, toți participanții au primit din partea organizatorilor și a sponsorilor diverse premii și diplome de participare.

„Mă bucur că de la prima ediție am avut o participare atât de numeroasă. Asta demonstrează că bârlădenii sunt pasionați de mișcare, dar în special de mersul pe bicicletă, pentru că am văzut foarte mulți cicliști care au venit doar să participe, să socializeze. Un lucru foarte bun, care le face cinste. În aceste condiții, ne gândim foarte serios să reedităm acțiunea și anul viitor și, de ce nu, să avem și mai mulți participanți. Mulțumim sponsorilor care, alături de Consiliul Local, s-au implicat pentru buna desfășurare a evenimentului”, a spus primarul Dumitru Boroș.

Și-au acordat sprijinul, pentru prima ediție a concursului, Clubul Copiilor „Spiru Haret”, SC Andigeo Sport SRL, Clubul Ciclism „Delta” Bârlad, GoldBox Bârlad, Priscom SRL, FederalCoop, voluntari locali, precum și Poliția Municipală Bârlad, Poliția Locală Bârlad și Serviciul Județean de Ambulanță Vaslui.

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: