Google+
Home » Social » O fată de 12 ani din Rotari a scăpat ca prin minune după ce s-a spânzurat de un nuc

O fată de 12 ani din Rotari a scăpat ca prin minune după ce s-a spânzurat de un nuc

O fată de 12 ani, din Rotari (Puiești), a scăpat ca prin minune cu viață în urma unei tentative de suicid, după ce ștreangul cu care s-a spânzurat s-a desfăcut, căzând inconștientă sub copacul de a cărei creangă se agățase. Găsită la timp de fratele său, copila a spus că vrut să-și ia zilele pentru că a fost abandonată de mama sa, plecată de două luni de acasă.

La un pas de o adevărată tragedie într-o familie din comuna Puiești. O fată de 12 ani a vrut să se sinucidă de un nuc din curtea locuinței. Însă, îngerul său păzitor a ajutat-o și a făcut ca nodul de la ștreang să cedeze, iar apoi să fie găsită în timp util, ce-i drept în stare de inconștiență, de fratele său mai mare, un adolescent de 16 ani. Disperat, băiatul a alertat autoritățile la numărul de urgență 112, afirmând că sora sa este în stop cardiac.

Minora și-a revenit până la sosirea echipajului echipajul medical al ambulanței ajunsă la caz. După stabilizare, minora a fost transportat la Spitalul de Urgență Bârlad, iar șansele sale de supraviețuire sunt de 100%”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Silvia Manta.

Revenită în simțiri, copila a avut puterea să povestească polițiștilor că a vrut să se sinucidă pe motiv că a fost abandonată de mama sa. Femeia și-a părăsit cei patru copii, cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani, în urmă cu doi luni și a plecat într-o localitate învecinată, unde s-a recăsătorit. De atunci, cei patru frați se află în grija tatălui. Reprezentanții Serviciului de Ambulanță și Poliția vor sesiza Direcția pentru Protecția Copilului Vaslui în acest caz pentru a lua măsurile care se impun. (Ionuț PREDA)

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: