Google+
Home » Invatamant » Bârladul mai pierde o școală. Profesorii luptă în instanță, iar Avocatul Poporului s-a autosesizat

Bârladul mai pierde o școală. Profesorii luptă în instanță, iar Avocatul Poporului s-a autosesizat

de Mihaela NICULESCU

Hotărâți să lupte până la capăt! Primul termen al procesului intentat de două cadre didactice Inspectoratului Școlar Județean și Consiliului Local Bârlad va avea loc săptămâna viitoare, pe 15 octombrie. Cei doi profesori vor încerca să convingă instanța că Școala „Victor Ion Popa” Bârlad merită să aibă personalitate juridică și toate drepturile care-i revin: director, buget propriu etc. Reprezentantul sindicatului consideră că acțiunea a fost pusă la punct din timp, are ca scop protejarea unor PSD-iști si că Inspectoratul Școlar Vaslui nu a respectat toate criteriile legale.

Pentru că au considerat că școala lor a rămas fără autonomie din cauza nerespectării Legii educației naționale, Alexandru Lupu și Adrian Gheorghiu, profesori la Școala „Victor Ion Popa” din Bârlad, au apelat la instanță. Aceștia nu s-au putut împăca cu ideea că școala lor a fost comasată cu Școala „Principesa Elena Bibescu”, căreia trebuie să i se subordoneze. Deși sunt doar doi reprezentanți ai școlii care se luptă cu autoritățile, în realitate, aceștia beneficiază de susținerea foarte multor profesori, care nu își asumă public poziția, de teamă ca Inspectoratul să nu le facă probleme, dar care contribuie financiar pentru suportarea cheltuielilor de judecată. Demersul celor doi profesori curajoși este sprijinit și de 80% dintre părinții copiilor care învață la școala din Podeni, una dintre cele mai vechi școli din oraș, în care învață foarte mulți copii din categorii sociale defavorizate. Alături de aceștia este și profesoara Felicia Coatu, liderul de sindicat al școlii, cea care a susținut cu argumente în luna aprilie, în fața consilierilor locali bârlădeni, menținerea personalității juridice a școlii, însă fără succes. Aceasta nu a putut să se constituie parte în proces întrucât a fost prezentă la ședința CLM Bârlad și luase act de decizia legislativului local.

„Consiliul Local Bârlad nu a studiat cu atenție propunerea de reorganizare a rețelei școlare și când în ianuarie s-a trezit că se desființează o școală, a încercat redresarea situației, dar era prea târziu. Reprezentanții Primăriei au mers la Ministerul Educației pentru a cere arondarea Creșei din Bârlad Școlii „Victor Ion Popa”, în încercarea de a păstra autonomia școlii. Era târziu, pentru că Inspectoratul trimisese structura rețelei școlare din luna decembrie. Pe 24 aprilie, consilierii locali au votat comasarea celor două școli, iar luna trecută au votat și contopirea celor două centre de execuție bugetară în unul singur, cel al Școlii «Principesa Elena Bibescu», preluarea ștampilei noastre de către această școală și păstrarea unui singur director, respectiv Ionel Dumitrașc. Procesul cu ISJ și Consiliul Local Bârlad a fost demarat în iunie, dar, din cauza vacanței magistraților, primul termen s-a stabilit pe 15 octombrie, săptămâna viitoare. Vom încerca din răsputeri să dovedim adevărul, adică faptul că Legea educației nu a fost aplicată exact în litera și spiritul ei”, a declarat pentru Est News prof. Felicia Coatu, lider de sindicat al Școlii „Victor Ion Popa”.

Cei doi profesori care se vor lupta în instanță cu ISJ consideră că Inspectoratul nu a respectat toate criteriile prevăzute de normele de aplicare a Legii educației naționale, ci a respectat doar criteriul privind numărul de minim 300 de copii pe care trebuie să existe într-o unitate de învățământ pentru ca aceasta să dobândească personalitate juridică. În urma unei adrese prin care redacția Est News a solicitat Inspectoratului Școlar Vaslui să motiveze decizia de comasare a celor două școli prin care Școala „Victor Ion Popa” și-a pierdut personalitatea juridică, răspunsul a fost următorul: „Reorganizarea celor două unități de învățământ preuniversitar din municipiul Bârlad (Școala Gimnazială «Victor Ion Popa» Bârlad și Școala Gimnazială «Principesa Elena Bibescu» Bârlad) s-a făcut în conformitate cu prevederile articolului 19, alin. 1, lit. b din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea Metodologiei de aprobare a cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, precum și emiterea avizului conform în vederea organizării rețelei pentru învățământul preuniversitar pentru anul 2018- 2019, aprobată prin Ordinul M.E.N. nr. 5472/2017. În decembrie 2017, primarul municipiului Bârlad, av. Dumitru Boroș, a inițiat un proiect de hotărâre privind stabilirea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de pe raza municipiului Bârlad pentru anul școlar 2018-2019. Având în vedere că în anul școlar 2018-2019 Școala Gimnazială „Victor Ion Popa” Bârlad va avea, conform propunerilor planului de școlarizare, 285 copii (240 de elevi si 45 de preșcolari), efectivele scăzând sub minimul de 300 prevăzut de lege. În acest proiect, primarul municipiului Bârlad a propus ca Școala Gimnazială „Victor Ion Popa“ Bârlad să fie structură arondată Școlii Gimnaziale „Principesa Elena Bibescu” Bârlad, care va avea, conform propunerilor planului de școlarizare, 318 copiii (219 de elevi si 99 de preșcolari). Facem precizarea că efectivele se calculează la nivelul unităților cu personalitate juridică, avându-se în vedere și copiii din structurile arondate școlilor gimnaziale. Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, în ședința din 15 decembrie 2017, a acordat avizul conform pentru organizarea rețelei școlare în varianta propusă de primarul municipiului Bârlad, având în vedere că Școala Gimnazială „Victor Ioan Popa” Bârlad nu mai îndeplinește condițiile pentru a fi unitate cu personalitate juridică. La nivelul municipiului Bârlad nu mai există unități cu efective mici care să fie arondate la această unitate. Personalul din cele două unități a înțeles necesitatea reorganizării. Doar două cadre didactice au contestat hotărârea în instanță, reclamanții acționând în nume propriu, nefiind reprezentanții colectivului didactic din care fac parte”.

Chiar dacă reclamanții sunt doar doi profesori ai școlii, asta nu înseamnă că celelalte cadre nu sunt de acord cu demersul colegilor lor.

„Este adevărat că eu și cu Adrian Gheorghiu am acționat, în nume propriu, în instanță atât ISJ cât și Consiliul Local Bârlad. Asigur autoritățile că absolut toate cadrele didactice ale școlii sunt de acord cu noi întru totul. Am făcut acest pas în instanță în nume personal, pentru părinții și copiii școlii care sunt alături de noi, având sprijinul colegilor mei de la catedră, care, din păcate, din motive ușor de înțeles, nu vor să se implice oficial. Și ei vor ca Școala «Victor Ion Popa», în care și eu am învățat, să fie din nou autonomă. Școala nr. 6, cum se numea, a fost și este una dintre cele mai importante instituții din cartierul Podeni, cartier în care, pe vremuri, se afla și Primăria. Atâta vreme cât există un fir de speranță, ne vom agăța de el. Ne vrem școala înapoi. Prin comasare nu se realizează nicio economie la buget. Probabil că doar acolo sus, la Minister, dă bine că Vasluiul se aliniază directivelor de reducere a numărului de școli cu personalitate juridică”, ne-a declarat prof. Alexandru Lupu.

Cadrele didactice din cadrul Școlii „Victor Ion Popa” care își caută dreptatea în instanță spun că numărul de copii arondați școlilor s-a stabilit la nivel estimativ, pentru școala din Podeni fiind estimat un număr de 285 de elevi și preșcolari, realitatea dovedind ulterior că acest număr a fost depășit. În acest moment, la școală sunt înscriși 303 elevi și preșcolari, și încă mai sunt cereri. În plus, Școala „Victor Ion Popa” avea mai mulți elevi decât preșcolari și mai multe catedre decât cealaltă școală. În cele 14 clase primare și gimnaziale erau 240 de elevi, față de 218 elevi, câți erau la Școala „Principesa Elena Bibescu” în cele nouă clase.

„Dacă vorbim de autonomia unei școli, credem că numărul de elevi trebuie să conteze și nu cel de preșcolari, pentru că altfel s-ar numi Grădiniță. Școala <<Principesa Elena Bibescu>> este într-un regres permanent, privind numărul de elevi. Grădinița nr. 1, care i-a fost arondată s-a închis, rămânând cu grădinițele 17 și 23, dar și cu noi și Grădinița 18, care i-au fost arondate. Legea educației naționale prevede că luarea deciziei de pierdere a autonomiei unei școli trebuie să se facă și după un alt criteriu, și anume cererile părinților, dorințele lor. Școala noastră este una de cartier, în care învață foarte mulți copii săraci. Pentru noi, performanța înseamnă nicidecum participări la olimpiade naționale, ci în primul rând eradicarea abandonului, atragerea copiilor din familii defavorizate către școală și menținerea lor aici timp de opt ani. Părinții au simțit că școala i-a ajutat și sprijină în mod necondiționat demersul colegilor mei în instanță. Doamna inspector general (Gabriela Plăcintă – n.r.) nu a luat în calcul cererile părinților, făcând unele declarații nepotrivite în prezența a 40 de cadre didactice ale celor două școli, la o ședință din iarnă, în care s-a anunțat comasarea. A spus că pe ea nu o interesează care este părerea «celor cu fuste, din Podeni». Dar oare nu cele cu fuste au fost votantele care au ajutat-o pe doamna inspector să ajungă pe acest post?”, s-a întrebat revoltată Felicia Coatu.

Comasarea Școlii „Victor Ion Popa” cu Școala „Principesa Elena Bibescu”, o acțiune premeditată?

Reprezentanta sindicatului Școlii „Victor Ion Popa” spune că și-a dorit ca nicio școală din cele două să nu-și piardă personalitatea juridică, dar că Școala „Victor Ion Popa” ar fi meritat să rămână deplin autonomă, cu drept de decizie, cu propria ștampilă și cu propriul director. Aceasta este convinsă că planul care a fost pus în aplicare a fost premeditat și că atât ISJ cât și Consiliul Local au dus cu vorba reprezentanții școlii până în momentul în care i-a pus în fața faptului împlinit. Coatu a mai declarat că tocmai de aceea Inspectoratul nu a luat în calcul propunerea Școlii „Victor Ion Popa” de a implementa programul „A doua șansă”, pentru care se strânseseră 30 de cereri de la persoanele neștiutoare de carte din Podeni, care doreau să frecventeze cursurile primare, însă ISJ nu a vrut pentru că școala ar fi avut astfel 30 de copii în plus și nu mai putea pierde autonomia. Aceasta crede că nici plecarea Marianei Balan, fosta directoare a școlii, la conducerea Școlii „Episcop Iacov Antonovici” nu a fost întâmplătoare. Conform spuselor liderului de sindicat, Mariana Balan, o apropiată a șefei ISJ, a fost ajutată să plece, știindu-se că Școala „Victor Ion Popa” urma să-și piardă autonomia, iar ea postul de director.

„Sunt lucruri pe care acum, când le rememorăm, constatăm că au făcut parte dintr-un scenariu bine pus la punct. Ceea ce mă miră este faptul că după plecarea directoarei Balan s-a organizat concurs de ocupare a postului de director la școala noastră, câștigat de Vladimir Stan. Un om foarte sufletist, care însă nu a rămas pe post decât un an, pentru că prin pierderea personalității juridice, acesta și-a pierdut funcția. Mă întreb de ce Inspectoratul a mai scos postul la concurs, dacă deja se știa că acesta nu va putea fi în fruntea școlii timp de patru ani, cât e mandatul. La ora actuală, noi nu avem un director adjunct, cum ar fi fost normal ca școală subordonată ce suntem, ci doar un coordonator. Inițial, Vladimir Stan a fost numit responsabil de structură, dar nu știu din ce motive și-a dat demisia și în locul lui a fost numit Alexandru Lupu. Sunt multe întrebări la care, din păcate, nimeni nu poate răspunde”, a mai precizat Felicia Coatu.

Aceasta este convinsă că tot acest demers al Inspectoratului s-a făcut cu un singur scop – acela de a menține în funcția de director al celor două școli pe Ionel Dumitrașc, directorul Școlii „Principesa Elena Bibescu”, unul dintre membrii marcanți ai PSD Bârlad, partid din care face parte și șefa ISJ. Felicia Coatu mai spune că indiferent de argumentele pe care le invocă ISJ, instanța va fi cea care va face lumină în acest caz. Luni, 15 octombrie, lidera sindicatului de la Școala „Victor Ion Popa” va fi în sala de judecată a Tribunalului Vaslui, unde este pe rol dosarul cu nr. 1407/89/2018, chiar dacă cei doi profesori, în calitate de reclamanți, vor fi reprezentați de avocat. Felicia Coatu este încrezătoare că vor avea câștig de cauză: „Îmi doresc ca școala să redevină ce a fost, să aibă drepturi depline și pentru că așa este legal dar și moral. Îmi doresc ca școala să aibă din nou personalitate juridică și dintr-un soi de patriotism local, despre care doamna inspector general Plăcintă menționa într-un interviu «că este un lucru desuet»”.

Comments

comments

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: