Google+
Home » Social » Orfanul din Bârlad care i-a cucerit pe norvegieni: ”La 18 ani, statul român m-a poftit afară, pe poarta orfelinatului”

Orfanul din Bârlad care i-a cucerit pe norvegieni: ”La 18 ani, statul român m-a poftit afară, pe poarta orfelinatului”

de Mihaela NICULESCU

Bogdan Câmpeanu, unul dintre miile de copii crescuți la orfelinatul din Bârlad în anii comunismului, a ajuns să-și facă un rost în Norvegia și chiar să fie foarte cunoscut în Halden, comunitate în care trăiește de nouă ani.

Pentru că este foarte priceput în recondiționarea pianelor, a apărut și în ziarul local, într-un articol scris de un jurnalist englez, impresionat de munca lui Bogdan, un tânăr talentat, care însă locuia într-o rulotă.

„Îmi place să recondiționez piane vechi, îmi place să văd cât de bine arată după ce sunt vopsite, acordate, recondiționate. Îi mulțumesc lui Sverre, bătrânelul norvegian care mi-a dat șansa să am o slujbă la el în atelier, unde lucrez alături de un coleg african. E o plăcere să am un asemenea patron lângă mine, să merg cu el în azilul de bătrâni și să particip la concertele caritabile pe care le organizează, cântând la pian. Pentru mine, întâlnirea cu Sverre a fost șansa vieții mele”, a mărturisit Bogdan Câmpeanu.

Pentru a arăta foștilor profesori și învățători de la căminul de orfani că strădania lor nu a fost în zadar, Bogdan a venit la Bârlad la prima întâlnire cu foștii colegi și pedagogi, în luna septembrie, cu ziarul în care s-a scris despre talentul său în recondiționarea pianelor. A dorit să le arate celor care l-au educat că a reușit în viață, chiar dacă nu în România.

„Statul român nu m-a ajutat cu nimic. La 18 ani am fost poftit afară, pe poarta orfelinatului, rămânând fără un adăpost, nevoit să îmi caut o slujbă din care să trăiesc. Am plecat cu mâinile în buzunar, unde am văzut cu ochii. Am fost cioban la oi, am muncit în Timișoara într-o fabrică de tablouri și în alta de pantofi, am lucrat la salubritate în București. Am hotărât să plec în străinătate, pentru că în țară nu reușeam să am ce-mi trebuie. Am plecat în Anglia, n-a mers, apoi am plecat în țările nordice, am dormit prin gări și în cele din urmă am ajuns în Norvegia, unde am fost ajutat de o femeie care m-a luat de pe stradă acasă la ea, ca să am grijă de gospodărie. Apoi au aflat de mine două bătrâne, surori gemene, și mi-au oferit hrană, locuință și bani pentru a le ajuta la treburile gospodărești. Reușisem să-mi iau o rulotă și datorită șefului de post din Halden am fost lăsat să o parchez în port. Pentru asta trebuia să fac curățenie în port și în jurul acestuia. Din vorbă în vorbă, oamenii au aflat că sunt vrednic și am început să fiu cunoscut. Într-o zi, mi-a bătut la ușa rulotei un bătrânel, care mi-a oferit în 2013 prima slujbă. Am crezut că mi-a bătut Dumnezeu la poartă. Cred că el l-a trimis pe Sverre la mine”, a povestit Bogdan Câmpeanu.

România i-a întors spatele, Norvegia l-a făcut om de afaceri

Bogdan a lucrat câțiva ani în atelier, după care și-a făcut propria firmă, fără să renunțe la slujba de la atelierul de recondiționat piane. Are o firmă de prestări servicii (de la servicii de curățenie, la servicii de mutat mobilă, vopsit etc.) și îi merge destul de bine. Muncește de dimineața până seara, de luni până vineri, joia dedicând-o lucrului în atelierul bătrânelului simpatic. Este mulțumit că în curând va primi permisul de rezidență permanentă, iar la anul va depune actele pentru obținerea cetățeniei norvegiene. După ani de zbucium, care ar putea face oricând subiectul unui roman de succes, Bogdan simte că este un om împlinit.
Reîntâlnirea cu foștii colegi de la Casa de Copii l-a bucurat, pe de o parte, dar l-a și întristat. După 20 de ani de la părăsirea sistemului de protecție a constatat că cei mai mulți colegi s-au realizat în străinătate, nu în țara lor. S-a întâlnit și cu unii colegi din Bârlad, care din cauza sărăciei au luat darul băuturii. N-au avut puterea să învingă greutățile și s-au pierdut. Este revoltat că statul nu i-a ajutat atunci când au împlinit 18 ani și s-a descotorosit de ei imediat ce au devenit majori, unii ratându-și viața, alții reușind să se realizeze, prin eforturi proprii.

„În țara mea nu a existat și nici nu există vreo lege care să sprijine efectiv, după o anumită vârstă, copiii instituționalizați. Ar trebui să le asigure un loc de muncă și o locuință, dar cred că cer prea mult. Poate din cauza faptului că locuiesc într-o țară civilizată, unde cetățenii, inclusiv cei din categorii vulnerabile, sunt priviți cu respect și sprijiniți de stat. Nu pot să neg că în ultimii ani s-au schimbat condițiile pe care statul român le oferă copiilor din centrele sociale sau din plasament, dar ce vor face acești tineri după 18 ani? Unii vor avea poate noroc de părinții sociali, alții vor fi șomeri și poate, la fel ca mine, vor alege calea străinătății. În țara lor, puțini se vor realiza, exact ca pe vremea în care eu am părăsit centrul”, a mai spus Bogdan Câmpeanu.

Acesta speră să se revadă cât mai curând cu colegii lui, cu care a trăit în orfelinat și multe momente frumoase, dar și evenimente neplăcute. Și-ar dori să-i poată ajuta pe cei mai nevoiași, așa cum și el a fost ajutat când nu mai avea nicio speranță. „Speranța nu trebuie să moară și într-o zi, la poarta lor va bate un om trimis de Dumnezeu, care să le întindă o mână de ajutor”, a încheiat Bogdan Cârmpeanu.

La cei 39 de ani, fostul copil de le orfelinatul din Bârlad nu a reușit încă să-și întemeieze o familie. A fost nevoit să aștepte ani la rând ca să fie pe picioarele lui. Acum are timp și pentru el și speră că își va întâlni cât mai repede jumătatea, care și-ar dori să fie o fată din România.

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: